„U” Cluj a reușit să învingă pe stadionul Astrei, cu 2-1, provocându-le gazdelor a doua înfrângere consecutivă în Liga 1.
Szekely și Ionel Ganea s-au decalrat mulțumiți de rezultatul din această seară și speră că la finalul sezonului, clujenii să se afle pe o poziție neretrogradabilă.
„Credeam în această victorie, știam că ne așteaptă un meci dificil. Am profitat de forma lor mai puțin bună. Sper să mergem pe aceeași linie și să ne salvăm. Nu ne bucurăm deocamdată, luăm pas cu pas”, a declarat Janos Szekely la DolceSport.
„Mi-am dorit să creez un lot în care fiecare jucător să aibă concurență pe post și de acum încolo depinde doar de jucători. Diferența de scor putea fi mult mai mare. Nu cred că ne învingea nici Steaua dacă nu călătoream mult atunci când am revenit din cantonament. E prematur să spune dacă ne vom salva, dar cred că șansele noastre au crescut”, a declarat Ionel Ganea la DolceSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER