Dinamo și Pandurii s-au întâlnit pentru a șaptea oară în 2015, într-un meci care a devenit deja un clasic al fotbalului românesc. În Ștefan cel Mare, elevii lui Mircea Rednic au deschis scorul în minutul 39, prin Essombe, care a împins balonul în poartă, din poziție de ofsaid. Pandurii a replicat târziu, în minutul 62, când Valentin Munteanu a egalat din pasa lui Mihai Răduț, mijlocașul dorit de Dinamo.
Finalul meciului a fost tensionat. Droppa a văzut două cartonașe galbene în nouă minute și a fost eliminat, iar Puljic a înscris în prelungiri, cu capul, după o lovitură de cap, din centrarea lui Palic, golul care a decis soarta meciului.
Imediat, Edward Iordănescu a protestat și a fost trimis în tribune de arbitrul Marcel Bârsan. Pe drumul spre vestiare, antrenorul gorjenilor a avut un conflict cu unul dintre oficialii lui Dinamo.
În urma victoriei, Dinamo ajunge la 40 de puncte și trece pe locul al treilea, cu un punct peste Pandurii.
Echipele de start:
„Eu cred că dacă vom câștiga în proporție de peste 90 la sută vom fi calificați în play-off și ăsta este obiectivul nostru. Pentru moment ne interesează punctele, din ianuarie, echipa va arăta altfel”, declara Mircea Rednic înaintea partidei.
Gorjenii sunt pe locul trei în clasament, dar pot pierde poziția în favoarea „câinilor” dacă nu obțin un rezultat bun în partida directă. Echipa lui Edi Iordănescu vine după o înfrângerea surprinzătoare cu Botoșani din etapa precedentă și nu își permite încă un pas greșit.
În tur, Pandurii și Dinamo au remizat, scor 2-2. Filippetto și Hora au marcat pentru gazdele de atunci, în timp ce pentru Dinamo au înscris Essombe și Gnohere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER