Ion Crăciunescu a obținut o victorie importantă în războiul cu formațiile din Liga I care au cerut aducerea arbitrilor străini din retur și înjumătățirea baremurilor pentru „fluierașii” autohtoni.
Președintele CCA a reușit să-i convingă pe sefii formațiilor din fotbalul românesc ca baremurile arbitrilor să rămână intacte și din retur și, mai mult, ca oamenii care împart legea în Liga I să aibă un nou statut.
Dacă până acum aceștia erau plătiți „la bucată”, după fiecare meci, direct de către formația gazdă, acum Crăciunescu a primit ok-ul pentru instituirea unui fond din care „oamenii în negru” vor fi plătiți, anunță Giga TV.
Astfel, fiecare club din Liga I va plăti aproximativ 30.000 de euro până la startul returului, bani ce vor ajunge la CCA, via FRF. Astfel, Comisia Centrală a Arbitrilor va beneficia de un fond de peste 500.000 de euro care asigură baremurile arbitrilor pentru acest retur.
Informația a fost confirmată la Giga TV de Adrian Porumboiu. „E adevărat, iar cluburile au plătit acești bani către FRF. Ideea lui Crăciunescu e foarte bună și nu văd de ce nu am fi de acord. Este foarte normal sa fie așa. Am plătit banii către Ligă și găsesc că este foarte just ca arbitrii să fie independenți și plătiți de CCA. Nu era corect când primeau banii de la cluburi, în plicuri„, a declarat patronul FC Vaslui pentru sursa citată.
Totuși, Porumboiu a ținut să menționeze că nu renunță la războiul declarat arbitrilor români și cere ca întreaga listă FIFA să fie schimbată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER