Victorie de patru puncte!** „La egalitate de puncte avem avantaj!”

Antrenorul secund Florin Bejinaru a declarat, sâmbătă, după victoria, cu scorul de 1-0, înregistrată de Pandurii în meciul de pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș, că echipa din Târgu Jiu a obținut în această întâlnire nu trei, ci patru puncte.

"A fost un meci de șase puncte, cu încărcătură mare și știam că va fi un meci greu pentru că Gaz Metan e o echipă care joacă totul sau nimic. S-a văzut că asupra echipei noastre și-a pus amprenta meciul greu cu Steaua și efortul depus atunci a afectat echipa și nu am mai avut prospețimea de atunci. Am fost azi o echipă pragmatică și am marcat la prima ocazie de gol. Să dea Dumnezeu să marcăm de acum înainte la prima ocazie de gol și să și câștigăm așa. Am rezolvat jocul din primul minut și pe parcursul reprizei a doua am avut momente în care puteam să ne detașăm să marcăm și golul doi, golul izbăvitor dar n-am reușit să marcăm pentru că cei de la Gaz s-au apărat bine și organizat și rezultatul a rămas 1-0 pentru noi. A fost un meci de luptă din care am obținut nu trei puncte ci, prin prisma meciurilor directe, patru puncte pentru că se știe că în eventualitatea unei egalități pe final de campionat avem avantajul unui gol marcat în deplasare", a spus Bejinaru.

Mediafax

Publicat: 11 04. 2009, 20:58
Actualizat: 12 04. 2009, 00:33