Victorie falsă! **Steaua – Rapid Chișinău 2-0

Steaua a reușit să câștige primul meci din al doilea
stagiu de pregătire, dar tot slab joacă

Steaua a scăpat de adversari grei precum Hajduk și Ajax, și s-a
angajat să joace cu formații modeste, poate și pentru că jocul
echipei lui Levi nu se ridică la așteptările conducerii. Cu Rapid
Chișinău, scorul de final a fost în regulă.

Anonima echipă din Republica Moldova, Rapid Chișinău (locul opt
din 14 formații) a reprezentat sparring-partner-ul pentru
roș-albaștri în meciul de la Volkermarkt. Moldovenii, instruiți în
limba rusă de pe margine, nu au rezistat decât 13 minute, dar nu
înainte ca Gardoș să-i dea emoții lui Levi după ce a pierdut mingea
la marginea careului în minutul doi.

Rusescu a fost cel care a deschis scorul, luând o acțiune pe
cont propriu de la vreo 20 de metri și trecând ca pe Playstation
printre adversari. Un șut plasat la colțul lung a fost suficient
pentru a-l învinge pe portar și pentru a modifica tabela.

A debutat Gabi Matei

Apoi, a început și „tiki-taka”. Adică Steaua a avut posesie, dar a
dominat fără să pună în pericol poarta adversă. Iar moldovenii se
speriau când ajungeau cu mingea la 20 de metri de poarta lui Stanca
și șutau parcă la alibi. În repriza a doua, jocul Stelei a coborât
și mai jos, poate și pe fondul schimbărilor operate de Levi. Ar fi
de consemnat doar debutul lui Gabi Matei, el scăpând în sfârșit de
durerile provocate de ultima accidentare.


Min. 90 Se termină
meciul, a doua victorie pentru Levi în această
vară

Min. 86⇔ Levi
face încă tre schimbări. Ies Stanca, Bicfalvi și Bănel Nicoliță,
intră Cojocaru, Roșu, Bejan

Min. 84 GOL STEAUA!
Nicoliță se bate după o minge aproape pierdută, centrează și un
adversar comite henț. Tot Bănel bate și înscrie

Min. 81 Lovitură liberă pentru Steaua, de pe
partea dreaptă. Nicoliță centrează lung, dar niciun stelist
n-ajunge la minge

Min. 75 Băjenaru are o acțiune frumoasă la 25
de metri de poarta adversă, dar șutul său trece foarte departe de
poartă

Min. 72 Mădălin Militaru îi dă emoții lui
Stanca. Jucătorul Rapidului a tras puternic de la 25 de metri,
balonul n-a trecut de poarta stelistă

Min. 71 ⇔ Iese Tatu,
intră Dorinel Popa
Min. 61⇔ Levi schimbă
fundașii de bandă. Ies Martinovic și Latovlevici, intră Gabi Matei
și Lupu

Min. 56 Băjenaru centrează din lovitură liberă,
basarabenii îndepărtează balonul din zona periculoasă

Min. 53 Rusescu mai ratează o ocazie, după o
centrare a lui Bănel. Raul a trimis puțin pe lângă din 6 metri

Min. 52 Nicoliță primește singur în partea
dreaptă, centrează puternic la colțul lung, Mihai Costea trimite
însă dezamăgitor

Min. 50 Lansare pentru Tatu, brazilianul preia
la 16 metri de poarta celor de la Rapid, dar se întoarce și faza
pierde din periculozitate

Min. 46 Fluier de
start pentru repriza a doua. Se fac mai multe schimbări în echipa
Stelei. ⇔Ies Brandan, Gardoș și Tănase,
intră Băjenaru, Iliev și Costea

Min. 45 Se termină
prima parte

Min. 44 Moldovenii insistă foarte mult pe mingi
lungi, direct pe vârfuri, care sunt repede culese de Gardoș și
Galamaz

Min. 42 Atac prelungit al steliștilor, Tatu
trimite pe culoar pentru Tănase, dar faza este din nou oprită
pentru un off-side

Min. 37 Tănase îl lasă singur cu portarul pe
Brandan, fostul jucător al Unirii se afla însă în off-side

Min. 33 Steaua controlează meciul, jucătorii
lui Levi sunt mult mai activi decât în partidele precedente, însă
și valoarea adversarilor îi ajută să-și impună jocul

Min. 28 Brandan rămâne întins pe gazon, după un
duel cu un adversar, echipa medicală își face apariția pe teren.
Jucătorul acuză o lovitură în genunchi, dar se ridică și face semne
că poate continua

Min. 27 Raul Rusescu pare cel mai în formă
stelist. Tânărul atacant a fost aproape de 2-0, dar reluarea cu
capul din unghi a trecut puțin pe lângă poartă

Min. 25 Meciul este întrerupt pentru hidratarea
jucătorilor. Căldura le pune probleme celor două echipe

Min. 22 A venit și rândul basarabenilor să
tragă la poartă, șutul trece mult peste bara transversală

Min. 20 O nouă lovitură de colț pentru Steaua,
Brandan centrează la colțul scurt, fără succes însă

Min. 18 Bradan centreză la colțul lung dintr-o
lovitură liber de pe partea stângă, însă moldovenii au
prim-planul

Min. 14 GOL STEAUA!
Rusescu reușește să deschidă scorul după o cursă de 30 de metri.
Atacantul venit de la Urziceni a trecut în viteză printre doi
adversar și l-a executat pe portarul moldovenilor cu un semilob la
colțul lung

Min. 12 Rusescu ratează incredibil din 6 metri.
Latovlevici centrează pe marginea careului mic, Rusescu vine din
spate și pune latul, dar mingea lovește bara

Min. 9 Martinovic cu capul puțin peste, după o
centrare venită din corner

Min. 6 Tatu scapă singur spre poartă, dar nu
trage la timp, intră în unghi și pasează în lateral, iar moldovenii
recuperează. Cea mai mai ocazie a Stelei de până acum

Min. 4 Nicoliță este lăsat singur cu portarul
după o pasă foarte bună a lui Tănase, dar mijlocașul din Făurei era
în off-side

Min. 3 Contraatac al Stelei purtat pe partea
dreaptă, Rusescu trage din voleu de la 22 de metri, mingea trece la
jumătate de metru de bara transversală

Min. 2 Gardoș pierde balonul la 20 de metri de
poarta lui Stanca, centrare extrem de periculoasă la bara a doua,
poarta era goală, dar steliștii reușesc să respingă în corner

Min. 1 A început partida. Steliștii evoluează în această
partidă în echipament galben, deoarece adversarii joacă în tricouri
roșii cu dungi negre. Jucătorii lui Levi atacă în această repriză
de la dreapta la stânga


Roni Levi va folosi aceeași echipă ca cea din meciul trecut, cu
FC Krasnodar. Este un semn că israelianul și-a făcut o idee despre
cum ar putea arăta echipa în următorul sezon: Steaua: Stanca – Martinovic,
Galamaz, Gardoș, Latovlevic – Bănel Nicoliță, Brandan , Bicfalvi,
Tănase – Rusescu, Tatu


PROGRAM AMICALE
STEAUA

JUCATE
23 iunie
Steaua 1-0 Zestafoni (Georgia)

28-iunie-11
Steaua 1-1 Fortuna Dusseldorf

04.iul.11, 19:30
Steaua 2-2 FC Comercial (Liga 2 Brazilia)

06.iul.11, 20:45
Steaua 0-0 FC Krasnodar

DE JUCAT
08.iul.11, 21:15
Steaua – Rapid Ghidighici 2-0

10.iul.11
Steaua – Bursaspor

13.iul.11
Steaua- Ajax Amsterdam

Publicat: 08 07. 2011, 21:50
Actualizat: 08 07. 2011, 21:52