Victorie fără probleme!** Astra Giurgiu – Viitorul Constanța 2-0

*Budescu (’28) și Fatai (’71) au asigurat victoria trupei lui Sinescu

Atmosferă de sărbătoare la Giurgiu. Deși vorbim de o cu totul altă zonă geografică, micuțele străzi din preajma arenei, muzica latino și tunurile de confetti declanșate de suporterii casei ne introduc într-o lume desprinsă parcă dintr-un iarmaroc moldovenesc. Doar frigul crunt mai șterge din culorile pastelului descris. Unii mai spectatori, ceilalți mai fanatici, toți militează pentru Ștefănuț, piciul de trei ani care suferă de o maladie cumplită și de o soartă netangențială. Cu toții, fotbaliști și suporteri, ar fi vrut o victorie aseară în primul rând pentru el. Restul, vorba lui Sinescu de la final, e cancan.

Fatai a închis tabela

Pe gazon, gazdele au înclinat terenul încă din primele minute, spre confirmarea pontului afișat pe gard: „1 x 2, noi pariem pe voi”. Budescu a creat prima acțiune periculoasă la două minute de la fluierul de start, șutând puternic din careu. Nu a nimerit poarta constănțenilor, ci sponsorul imprimat din spatele ei. Gazdele desenează cu raportor și compas incursiunile pornite din benzile lui Tembo și Distefano. Iar fazele din apropierea junelui Buzbuchi se întețesc fără prea mult efort. Au apărut și rezultatele, mai ales după ce Morais a gâdilat balonul până în careul advers, de unde a centrat pentru formalitatea îndeplinită de același neobosit creator de serviciu, Budescu (28).

În partea secundă, oaspeții au ales să schimbe tactica, preferând un joc pe contraatac. Fără prea mare succes, dar mai sănătos. Chiar și așa, Fatai i-a înghețat pe Larie și Bejan, trimițînd plasat mingea la colțul lung pentru ca goalkeeper-ul Viitorului să o mai scoată o dată din poartă (71). Avantajul reconfortant a trezit în rândul fanilor doza de respect necesară pentrtu de omul de la oficială care mai acceptă o înfrângere cu gândul că viitorul va suna bine în curând: „Hagi, Hagi, Hagi!”.

Pentru mine acest campionat este încheiat, mă interesează să fiu lider sezonul viitor, nu acum. Steaua ne-a predat tuturor o lecție de fotbal, e campioană deja

Valentin Sinescu, antrenor Astra


Publicat: 25 02. 2013, 17:43
Actualizat: 25 02. 2013, 22:43