Gălățenii au jucat în inferioritate numerică încă din primul minut. Boudjemaa a reușit o dublă și a dus Petrolul la șase puncte în clasament
Pentru orice echipă, o participare în Champions League înseamnă profit. Pentru că așa e în fotbal. Nu și pentru Oțelul. Ei sunt în faliment. O victorie plus un egal, în orice clasament dau patru puncte. Pentru că așa e în fotbal. Nu și pentru Oțelul, ei au doar două.
Orice meci de fotbal începe de la 11 contra 11. Pentru că așa e în fotbal. Oțelul începe în inferioritate numerică, după ce Ljubinkovic, în poziție de ultim apărător, îi face un Ipon lui Hamza, în momentul în care meciul era măsurat în secunde. E și penalty, dar este ratat. Tot pentru că așa e în fotbal, o vorbă. Cine obține nu bate. Rămâne 0-0, dar 11 contra 10. Dorinel scuipă pentru prima oară… în sân. S-a ținut de cuvânt și l-a lăsat pe bancă pe Grahovac. Brăneț nu are ulei pe mănuși și apără lovitura de pedeapsă a tunisianului de la Petrolul. Victimă colaterală pentru greșeala lui Ljubinkovic, Buș. Dorinel îl scoate, îl bagă pe Sârghi și 4-2-3-1 e 4-2-2-1. Reconfigurarea traseului pentru Rednic, câteva minute de acalmie în giratoriul de la mijlocul terenului pentru prinderea semnalului și la atac. E ca în drumul spre București. Pe autostradă sau pe DN? Pe benzi spune „Puriul”, iar de obicei nimerește drumul. Centrare de pe dreapta, mingea ajunge la Boudjemaa, șut din prima și e 1-0. Vrea și Guilherme, dar se duce un pic pe lângă, Achim aproape reușește, însă Brăneț nu vrea să mai iasă din poartă. 1-0, lumea vrea mai mult, dar în fotbal joacă uneori și ghinionul și ploieștenii ratează din toate pozițiile până la pauză.
Dorinel nu schimbă nimic, Rednic o face. Comandă retragerea și asta putea să-l coste. Stromajer scapă în lateralul careului mare și când să spui „Jaka 1-1”, mingea lovește bara și iese afară. Aici a jucat neștiința, ghinionul era depășit de situație. Am uitat să spunem că pe teren se află un anumit Bokila din Africa Centrală (probabil are ceva neamuri în Belgia), un băiat înalt cu fuga grea. Ratează singur cu Brăneț, apoi mai trage o dată în portar (singur cu portarul în ambele situații), dar norocul găzarilor este că mingea sare la Boudjemaa care face dubla. Are și Oțelul un Bokila al lor, dar ceva mai exact, Inkango. După două chifle din poziții bune, acesta reduce din diferență. Mai erau două minute, același om în minus și speranțe pentru Dorinel cât să mai scuipe în sân din nou. Se termină 2-1 și Petrolul strânge șase puncte, Oțelul rămâne cu câte a avut și înaintea acestui meci. Cine știe exact?
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT
PETROLUL: Bornescu – Achim, Neag, Yamissi, Guilherme – Oprița, Hoban, Mustivar, Boudjemaa – Grozav, Hamza
Rezerve: Hamutovski, M. Cristescu, Marinescu, V. Morar, Tony, Bokila, Alcenat
OȚELUL: Brăneț – Râpă, Perendija, Sg. Costin, Ljubinkovic – Benga, Giurgiu – Stromajer, L. Buș, Viglianti – Pena
Rezerve: Grahovac, Sîrghi, Cârjă, Filip, Inkango, Punosevac, Băjenaru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER