Victorie în ultimul test!** FC Brașov – SCM Brașov 1-0
FC Brașov a câștigat ultimul meci de verificare dinaintea
startului părții a doua a campionatului. „Stegarii” s-au impus, cu
1-0, în fața grupării din Liga a 3-a, SCM Brașov. Singurul gol al
meciului a fost marcat de brazilianul Cardoso, în minutul 37.
Toni Conceicao a început jocul cu: Kajcsa – Rusu, Diego Gaucho,
Oros, C. Ionescu – Toloza – Viveiros, Ilyes, Cristescu, Chipciu –
Cardoso. În partea a doua, FC Brașov i-a avut în teren pe: Hăisan –
Crețulescu, Rusu, Majernik, Williams – Martinovic – Vivieros (min.
65, Cardoso), Ilyes (min. 60, Mateiu), Stângă, Distefano (min. 75,
Boghez) – Năstăsie.
„A fost un test bun pentru noi. Am întâlnit o echipă care
a jucat foarte închis și nu am avut multe spații. Important este că
am avut răbdare, am construit și am avut destule ocazii de a marca.
Știm că ne va fi mai greu în campionat, însa trebuie să ne pregătim
mai bine și să începem returul cu o victorie. Jucătorii s-au
implicat bine la antrenamente și consider că suntem pe drumul cel
bun”, a declarat Conceicao.
FC Brașov va juca duminica viitoare, în deplasare, la Alba Iulia,
cu Universitatea Cluj.