Poli Iași a disputat vineri seară, în Copou, un prim meci amical cu antrenorul Mihai Teja pe banca tehnică, în compania formației vasluiene Hușana Huși, nou-promovată în liga a treia fără să joace barajul. Întâlnirea a fost perfectată la solicitarea expresă a noului tehnician ieșean, care a dorit să-i vadă la lucru pe jucătorii tineri înainte de a definitiva lotul pentru cantonamentul din Turcia.
Poli s-a impus cu scorul de 3-2 (1-1), golurile fiind marcate de Carlone, Alexandru Zaharia și Francisc Cristea (ultimii doi sunt juniori), respectiv Petre și Tucă.
Antrenorul Mihai Teja a început meciul în formula: Cobrea – Gallego, Frăsinescu, Ionuț Rusu, Negrea – Rus, Loshaj – Danale, Carlone, Panțîru – Moldovan, iar în repriza a doua i-a trimis în teren și pe Târnovanu, Bosoi, Țibucanu, Chelaru, Mario Mihai, Armeanu, Teixeira, Merloi, Francisc Cristea, Pipoș și Zaharia.
Mihai Teja s-a declarat mulțumit de atitudinea jucătorilor în acest prim meci test. „Băieții s-au mișcat bine, au avut o atitudine bună. A fost un meci de pregătire ca un antrenament foarte util, cu intensitate, determinare. În ceea ce privește transferurile, nu este ușor să găsim jucători foarte repede, la ce buget avem noi. Dar nu ne deranjează. Mai este timp și sper ca în cantonament să vină cât mai mulți jucători”, a spus Mihai Teja.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER