Victorie uriașă pentru Concordia! Chiajna – CFR Cluj 2-1. Marian Cristescu a fost eroul gazdelor, deși a ratat un penalty la 1-1

Echipa CFR Cluj a fost învinsă, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de formația Concordia Chiajna, în ultimul meci al etapei a VIII-a a Ligii I, în care oaspeții au evoluat în inferioritate numerică, iar gazdele au ratat un penalty.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Marian Cristescu, în minutele 19 și 88, în timp ce pentru oaspeți a înscris Beleck, în minutul 74.

Marian Cristescu a ratat un penalty în minutul 84, la scorul de 1-1, dar s-a revanșat patru minute mai târziu, când și-a completat „dubla” si a înscris golul victoriei.

„Mi-am dorit să dau gol și din penalty, dar se întâmplă să ratezi. Marc m-a ghicit. Așa a fost să fie, dar e bine că am marcat și al doilea gol. Ne-am dorit foarte mult această victorie, aveam mare nevoie de aceste puncte.

Acum trebuie să continuăm cu un rezultat bun la Timișoara.

Suntem un grup foarte unit și începem să fim ceea ce ne dorim. Sunt încrezător că vom evita retrogradarea în acest sezon”, a declarat Marian Cristescu la finalul partidei.

Marc: „Trebuia să câștigăm la scor!”

Portarul CFR-ului, Andrei Marc, s-a declarat dezămăgit la sfârșitul partidei că CFR n-a reușit să se impună la Chiajna, deși ardelenii au ratat numeroase ocazii pe parcursul partidei.

După cum a început meciul și ocaziile rarisime pe care le-am avut, nici nu m-am gândit că nu o să plecăm cu trei puncte de aici.

Dar acesta este fotbalul: unii cu ratările, alții cu golurile.

Este frustrant, dar asta este. E greu să comentăm acum. Trebuie să uităm cât mai repede această partidă și să ne gândim deja la cea cu Botoșani, pentru că ne așteaptă un meci foarte greu.

Mă cunosc cu Marian (n.r. Cristescu) de foarte mulți ani, dar astăzi el m-a bătut cu 2-1. O să am grijă data viitoare să câștig eu.

Treubuia să câștigăm la scor, din punctul meu de vedere, la ce ocazii am avut. Noi dominăm, pasăm, suntem o echipă care construiește, dar din păcate este a doua înfrângere în deplasare în acest sezon și este una dureroasă”, a declarat portarul CFR-ului, Andrei Marc.


1-0: Pena l-a lansat în adâncime pe Cristescu și acesta a înscris cu un șut cu exteriorul sub bara transversală de la 10 metri.

1-1: Voiculeț a dat o pasă de 30 de metri, Beleck a preluat, a pătruns în careu și a înscris cu un șut de la 11 metri lateral stânga.

CFR Cluj a rămas în inferioritate numerică din minutul 78, după ce Tînc a văzut al doilea cartonaș galben pentru o ținere asupra lui Pena.

În minutul 84, Cristescu (Concordia Chiajna) a ratat un penalti dictat în urma unui fault în careu comis de Tiago Lopes asupra lui Purece.

2-1: Pena a centrat din partea dreaptă și Cristescu a înscris golul victoriei cu un șut de la 8 metri.

Concordia Chiajna: Matache – Vagner (Bărboianu ’50), Sîrghi, Mamele, Bucurică – Serediuc (Răducanu ’66), Pană (Constantinescu ’81), Giurgiu, Purece, Cristescu – Pena. Antrenor: Marius Baciu.

CFR Cluj: T. Marc – Tiago Lopes, Larie, Tînc, Camora – Petrucci, A. Mureșan (Voiculeț ’59) – Jakolis, Cristian (L. Goian ’82), Păun (Vitor Bruno ’64) – Beleck. Antrenor: Francisc Dican.

Cartonașe galbene: Vagner ’17, Bărboianu ’87 / Tînc ’56, ’78, Tiaho Lopes ’84, Vitor Bruno ’85.

Cartonaș roșu: Tînc ’78.

Arbitri: Adrian Cojocaru (central) – Marius Marchidanu, Gabriel Stroe (asistenți) – Eduard Ioniță (rezervă).

Observatori: Ioan Onicaș, Ion Catoi.

La partida de la Chiajna au asistat selecționerul naționalei României, Anghel Iordănescu, și tehnicianul formației Dinamo București, Mircea Rednic.

Publicat: 24 08. 2015, 23:04
Actualizat: 25 08. 2015, 10:04