VIDEO | A plecat la FCSB ca să câștige campionatul, însă trofeul a ajuns la fosta lui echipă. Florin Tănase: „Titlul s-a pierdut în meciul cu ei, la pauză eram campioni, păcat că nu și la final”
This browser does not support the video element.
Florin Tănase (22 ani), fost jucător al actualei campioane a României, a declarat după partida dintre FCSB și Craiova, pe care roș-albaștrii au câștigat-o cu 3-0, că nu se aștepta ca Viitorul să poată duce această luptă până la capăt și să triumfe în Liga 1.
Ne-am făcut-o cu mâna noastră, cum s-ar spune. Probabil dacă câștigam meciul retur din play-off cu Dinamo, poate eram campioni acum. Asta este viața, sperăm ca anul viitor să nu mai stăm așa, pe ultima sută de metri și să câștigăm din timp campionatul.
Jucătorii lui Reghecampf erau campioni la pauză, întrucât o conduceau cu 3-0 pe Craiova, iar la Ovidiu era 0-0 între Viitorul și CFR.”Am văzut când se bucurau fanii celor de la Craiova ne-am dat seama că a dat gol Viitorul. La pauză eram campioni, păcat că nu și la final„.
„Tase” nu a uitat de unde a plecat și și-a felicitat fosta echipă pentru performanța reușită. „Merită toate felicitările, a reușit să câștige titlul cu niște copiii, crescuți de el în Academie și nu cred că mai face cineva așa ceva în România. Titlul s-a pierdut la meciul cu ei (n.r Viitorul), când am ratat aici acele ocazii mari. Sincer nu mă așteptam să ducă lupta până la capăt, dar au prins experiență, majoritatea au multe meciuri în liga 1 ți s-a văzut asta„.
Întrebat dacă a căștigat Viitorul titlul sau l-a pierdut FCSB, Florin Tănase a răspuns ezitant. „Nu știu ce să spun, puteam să îl câștigăm și noi, însă a ajuns la ei. Asta înseamnă că ei l-au meritat mai mult„.
Banca celor de la Astra și Dinamo a explodat în momentul în care Viitorul a marcat golul victoriei. Tănase a precizat că este puțin frustrant când toate echipele sunt împotriva lor, însă așa se întâmplă când joci la cea mai titrată echipă din România.”Mă simt bine când aud asta, înseamnă că suntem buni, că au ură pe noi. E normal, suntem cea mai titrată echipă din România și să vrea toți să te bată„.
Articol scris de Emma Bârsan