VIDEO Becali nu a plătit degeaba!** Mihai Costea a demonstrat de ce e cel mai scump transfer din Liga 1: gol la debut!

This browser does not support the video element.

Steaua a dat lovitura cu Mihai Costea! La primul meci oficial în
tricoul Stelei, fostul jucător al Universității a marcat un gol cu
CS Mioveni. Fostul atacant al Universității Craiova a avut un start
foarte bun. A alergat mult și a intrat deseori în combinații cu
Tatu și cu Tănase. A și centrat atunci când a avut ocazia sau a
schimbat bine jocul de pe stânga pe dreapta în momentele de presing
ale adversarilor.

Costea i-a oferit o pasă filtrantă foarte bună lui Tatu în
minutul 7, când brazilianul a și obținut un penalty, ratat aiurea
ulterior de Tănase. Tot olteanul a contribuit și la deschiderea
scorului, el oprind mingea în careu pentru șutul lui Tatu, iar în
repriza a doua a marcat al doilea gol al Stelei.

Mihai Stoica a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Mihai
Costea, asta înainte ca jucătorul să joace primul meci oficial la
Steaua: „E cel mai talentat jucător pe care l-am avut la o
echipă, de când sunt conducător!”.

Atacantul a spus după meci că nu a avut emoții la debut:
„Este o victorie meritată, am jucat concentrați și după
primul gol ne-am dat drumul la joc. Mă bucur că s-a rezolvat
problema mea și că am marcat primul gol oficial pentru Steaua! Azi
toată echipa a jucat foarte bine și trebuie
felicitată”.

1.400.000 de
euro
a plătit Becali pentru 60% din drepturile
federative ale lui Mihai Costea, atacantul fiind cel mai scump
transfer din Liga 1 în acest sezon.

Publicat: 01 08. 2011, 12:16
Actualizat: 01 08. 2011, 14:27