VIDEO | Când fazele fixe îi cucereau pe toți fanii Stelei! Era simplu: Lăcătuș centra, Didi Prodan se înălța. Declarația „Fiarei” despre prietenul său
This browser does not support the video element.
Marius Lăcătuș a fost prezent în această dimineață, la Național Arena, acolo unde i-a transmis un gând bun familiei prietenului său, Daniel Prodan, și s-a recules la căpătâiul omului cu care colabora de aproape la cele trei prezențe consecutive ale Stelei în grupele Champions League (1995-1997).
„Am vorbit cu el duminică, era vesel, pus pe glume, niciodată n-am auzit să fi avut probleme medicale. Lucrurile celelalte, probabil sunt în sufletul lui și niciodată nu aveai cum să le observi. O spun eu, o spun colegii mei, era un om de grup, făcea parte din familia fiecăruia dintre noi. Deja nu ne mai considerăm prieteni, eram ca o familie”, a spus Lăcătuș, vineri dimineața.
Lăcătuș, împreună cu Didi Prodan și Toni Doboș, s-au aflat la originea unor faze care au rămas pe retina suporterilor steliști. Când Steaua obținea în perioada 1994-1997 o lovitură liberă din afara careului, căpitanul echipei din Ghencea făcea un semn războinic spre colegii săi din centrul defensivei. „Hai, la luptă!”, „E faza din care putem să marcăm” sau „Nu avem cum să nu profitpm de ea”, erau traducerile mesajului emis de „Fiară”. Doboș și Prodan excelau prin plasamentul în careul advers, capacitatea de a lua prim-planul și detenta cu care dominau spațiul aerian.