Dinamo duce o politică de promovare a tinerilor la prima echipă, dar pentru a obține performanțe notabile Andone are nevoie și de jucători experimentați, iar oficialii clubului au notat primul transfer, din această iarnă.
Thaer Bawab, fostul jucător al FCSB-ului și al lui CS U Craiova, a trecut cu bine vizita medicală la Dinamo și a semnat cu echipa din „Ștefan cel Mare”. „Câinii” ar fi putut da o dublă „lovitură” cu Bawab și Obinna, dar acesta din urmă nu a trecut vizita medicală.
„Peste trei zile sau patru începe returul campionatului sau partea care a mai rămas din ce a fost și după începe play-off-ul. Are nevoie de o echipă consistentă în condițiile în care Gnohere și Lazăr au plecat. Doi jucători care aveau experiență, valoare și o anumită exprimare. Pentru faza de atac și de apărare au nevoie de doi jucători care trebuie să intre direct în joc. Probabil că dânșii au analizat, am înțeles că a fost și o perioadă de probă și Bawab și Obinna, dacă vor veni, probabil că vor fi doi jucători care întregesc concurența în faza de atac a lui Dinamo pentru această perioadă densă. Sunt jocuri foarte multe.
În privința transferurilor domnul Negoiță decide în funcție de condițiile pe care le poate oferi jucătorilor, în funcție de ceea ce spune cel de la scouting, de acolo, și bineînțeles antrenorul cu directorul general. Dar pentru ce are nevoie acum echipa Dinamo sunt buni, sunt jucători cu experiență. Sunt convins că la transferuri se analizează mai întâi detaliile și apoi se ajunge la concluzia transferului”, a declarat Anghelache la ProSportLive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER