VIDEO** Cu Țălnar pe bancă, Dinamo pierde cu 3-0 la Timișoara

An de an se readuce în discuție ura pe care Banatul le-o poartă
„câinilor roșii”, dar de ani buni acest lucru nu se reflectă și pe
teren. Cel puțin în campionat.

Violeții nu au mai reușit să își învingă rivala pe teren propriu
de mai bine de doisprezece ani și jumătate, atunci când vechea Poli
Timișoara o surclasa pe Dinamo cu un neverosimil 3-0.

Coincidență sau nu, era modernă începută în 2002, atunci când
orașul de pe Bega a adoptat-o pe AEK București, luând naștere
astfel Poli AEK Timișoara, avea să se transforme în timp într-una
dominată de un adevărat complex de inferioritate față de Dinamo.
Rând pe rând, cu Doboș sau Iancu pe post de conducători,
timișorenii nu au reușit să le ofere propriilor suporteri gustul
victoriei în fața rivalilor din „Ștefan cel Mare”. Chiar dacă
declarațiile războinice au fost mai mereu prezente în preajma
meciurilor, deznodământul final a fost mereu pus sub semnul
întrebării.

Ultima victorie a Timișoarei,
suspectă!

Nici victoriile lui Poli din meciurile cu Dinamo nu au fost
scutite de suspiciuni. Astfel, istoricul succes al bănățenilor din
aprilie 1997 (3-0) a fost suspectat la acea vreme de blat. Conform
martorilor oculari, fostul președinte Petre Buduru ar fi solicitat
membrilor galeriei dinamoviste să nu mai efectueze deplasarea la
Timișoara. „Nu are niciun rost să vă duceți. Meciul e aranjat”, ar
fi zis Buduru.

Vezi aici golurile
care au consfințit victoria bănățenilor:

Publicat: 22 11. 2009, 10:40
Actualizat: 22 11. 2009, 14:59