VIDEO DOVADA? Vezi aici intevenția brutală a firmei de pază!** Fanii acuză: „Totul a fost premeditat de club!”
Aseară, în finalul partidei Steaua-Poli Timișoara, suporterii
echipei din Ghencea s-au luat la bătaie cu forțele desemnate să
asigure ordinea în incinta stadionului. Violențele au continuat și
în afara stadionului, iar jandarmii au operat mai multe arestări.
Astăzi însă au apărut mai multe informații despre incidentele de
duminică seara. Se pare că, de fapt, firma de pază este
răspunzătoare pentru violențele grave. Site-ul suporterilor
steliști, fcsteaua.ro, a postat astăzi un filmuleț în care se poate
observa că cei care au declanșat incidentele sunt angajați ai
firmei de securitate.
Vă
prezentăm mai jos varianta postată de fani pe site-ul
fcsteaua.ro
„În filmulețul postat se poate vedea clar începutul
acțiunii în forță a firmei de pază. În partea inferioară a
filmării, chiar în centru, un steward ridică pumnul, intenționând
să lovească un tânăr suporter (de două ori), după care începe să
pulverizeze spray iritant lacrimogen. Așadar, afirmațiile conform
cărora incidentele au pornit de la un scaun aruncat sunt
mincinoase. În plus, după primele jeturi de spray, angajații firmei
criminale continuă să lovească și să descarce buteliile înspre
suporteri, deși majoritatea acestora fie fugise, fie ridică
mâinile, pentru a arăta faptul că nu sunt agresivi. Firma de pază
SHELTER dovedește astfel, pe lângă un abuz grosolan de forță,
aceleași calități cu cele ale conducerii steliste (ipocrizie și
neprofesionalism) ale căror ordine le-au urmat, probabil, atunci
când au demarat această acțiune.”, este explicația fanilor
steliști
Iată
filmulețul cu începutul conflictului:
Redăm comunicatul fanilor:
In filmuletul postat se poate vedea clar inceputul
actiunii in forta a firmei de paza. In partea inferioara a
filmarii, chiar in centru, un steward ridica pumnul, intentionand
sa loveasca un tanar suporter (de doua ori), dupa care incepe sa
pulverizeze spray iritant lacrimogen. Asadar, afirmatiile conform
carora incidentele au pornit de la un scaun aruncat sunt
mincinoase. In plus, dupa primele jeturi de spray, angajatii firmei
criminale continua sa loveasca si sa descarce buteliile inspre
suporteri, desi majoritatea acestora fie fugise fie ridica mainile,
pentru a arata faptul ca nu sunt agresivi. Firma de paza
SHELTER dovedeste astfel, pe langa un abuz grosolan de forta,
aceleasi calitati cu cele ale conducerii steliste (ipocrizie si
neprofesionalism) ale caror ordine le-au urmat, probabil, atunci
cand au demarat aceasta actiune.
Suporterii stelisti someaza astfel, respectuos, Jandarmeria Romana,
indusa in eroare de relatarile mincinoase ale reprezentantilor
firmei de paza, sa revina asupra declaratiilor conform carora
incidentul a inceput din cauza unor scaune aruncate si sa ia
masurile care se cuvin intr-o asemenea situatie. Acest abuz,
secondat de folosirea unor tuburi cu gaz iritant mai mari decat
cele admise de legea in vigoare si de purtarea unor
uniforme care induc in eroare publicul fiind similare cu cele ale
Jandarmeriei, de asemenea o ilegalitate conform legii nr. 333
privind functionarea firmelor de paza, trebuie pedepsit
exemplar.
Faptele reprobabile ce au urmat actiunilor socante intreprinse de
firma de paza SHELTER sunt o consecinta imediata si inevitabila a
modului in care au actionat persoanele insarcinate cu PASTRAREA
ORDINII, nu cu lovirea si gazarea fara motiv a spectatorilor.
Este condamnabila, de asemenea, si atitudinea
conducatorilor echipei FC Steaua, care in saptamana premergatoare
meciului au lansat zvonuri si declaratii mincinoase, repetand
obsesiv ca suporterii vor incerca sa patrunda pe teren. In urma
evenimentelor de la finalul partidei, devine clar ca aceste
declaratii au fost doar un moment din tactica de descurajare pusa
la cale de catre niste minti machiavelice. Imprimand in mentalul
colectiv ideea ca suporterii vor pune probleme fortelor de ordine
la aceasta partida, acolitii creditorului echipei, George Becali,
si-au creat cadrul ideal pentru a dispune gazarea si lovirea
lor. Urmand acest fir logic, se trage concluzia ca
aparitia acestor incidente la primul meci catalogat ca fiind de
„risc maxim” nu este intamplatoare, cum nu a fost nici acum un an,
atunci cand, tot la meciul cu FC Timisoara, o alta firma de paza,
condusa de un alt „yesman” al lui George Becali, a lovit sute de
suporteri. Cele doua firme de paza cu care suporterii stelisti nu
au avut nici un fel de incident (SAS si BGS) au fost singurele care
nu au dat curs directivelor criminale venite din partea
angajatorului.
Suporterii care au avut de suferit aseara, din cauza firmei
de paza Shelter si a conducatorilor FC Steaua, sunt aceiasi
suporteri care cantasera fara oprire la Sala Polivalenta, la meciul
de handbal disputat de CSA Steaua MFA, o echipa care inca respecta
valorile steliste si care este vrednica de a purta numele de
„Steaua”. Este greu de crezut ca acestia venisera
pregatiti de scandal, dupa ce facusera un spectacol cum nu s-a mai
vazut de ceva vreme la echipele ros-albastre, acest fapt dovedind,
pe langa imaginile edificatoare, ca firma de paza nu trebuie sa
continue sa detina licenta.