VIDEO | Eric a devenit pentru a doua oară tată și i-a stabilit deja băiețelului un țel măreț: „Viitorul naționalei”

Eric de Oliveira, jucătorul care este aproape să se întoarcă în Liga 1 la Pandurii, după ce și-a încheiat contractul cu Al Ahli, a devenit joi seara din nou tată. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a asistat la nașterea lui Anthony, ba chiar a postat intens pe rețelele de socializare poze cu soția în travaliu, iar finalul a fost constituit de un video cu băiețelul căruia Eric i-a ales deja domeniul în care va excela. Evident, acesta va călca pe urmele tatălui său și va deveni fotbalist, dar nu numai: „Viitorul naționalei”, a menționat Eric în comentariul pe fundalul căruia Anthony, abia născut, plânge.

Sud-americanul mai are încă trei ani contract cu Al Ahli, însă se pare că a ajuns la o înțelegere cu Pandurii și va fi împrumutat până la finalul sezonului la fosta sa formație, urmând ca din vară să se poarte discuții pentru prelungirea înțelegerii. Eric ar agrea noua înțelegere, mai ales că ar vrea să fie alături de familie și de copilul abia născut, viitorul naționalei care caută o nouă calificare la un turneu final.

Publicat: 22 01. 2015, 19:49
Actualizat: 22 01. 2015, 19:50