VIDEO | Eurogol reușit de Iancu în amicalul cu Unirea Slobozia! Țucudean a marcat din penalty primul său pentru Viitorul

FC Viitorul, liderul la zi al Ligii 1, a încheiat la egalitate, scor 3-3, partida de verificare cu Unirea Slobozia, formație de Liga a 3-a, sâmbătă, pe terenul cu numărul 3 din Complexul Academiei Hagi de la Ovidiu, notează site-ul oficial al constănțenilor.

Golurile Viitorului au fost marcate de Gabi Iancu (7′), Vlad Morar (44′ – penalty) și George Țucudean (88′ – penalty), în timp ce pentru Unirea Slobozia au punctat Marc Khalil (15′), Mihai Adăscăliței (38′) și Robert Pâslaru (72′).

De remarcat este debutul cu gol în tricoul Viitorului al lui George Țucudean. Recent, atacantul în vârstă de 25 de ani a semnat un contract cu gruparea condusă de Gheorghe Hagi până în vara anului 2019.

FC Viitorul nu a putut conta în această partidă pe Romario Benzar (convocat la naționala României), dar nici pe Arpad Tordai, Alexandru Cicâldău, Dragoș Nedelcu, Virgil Ghiță, Tiberiu Căpușă, Carlo Casap, Andrei Ciobanu și Florin Coman (toți convocați la lotul de tineret).

Publicat: 26 03. 2017, 12:17
Actualizat: 26 03. 2017, 12:18