Dorin Rotariu a fost vândut de Dinamo la FC Brugge, pentru o sumă de apropimativ 2 milioane de euro, însă mijlocașul ofensiv al roș-albilor ar fi avut șansa să joace la un nivel mult mai înalt.
Prezent în studioul ProSport LIVE, fostul oficial dinamovist Constantin Anghelache a oferit detalii din negocierile purtate de clubul din Ștefan cel Mare cu Manchester United. Conform spuselor lui Anghelache, Rotariu s-a aflat în vederile „diavolilor”, care ar fi vrut să aibă drept de primă opțiune pentru fotbalistul de 21 de ani pe o perioadă de trei sezoane, urmând ca suma finală de transfer să se apropie de opt milioane de euro, dacă United ar fi decis să-l achiziționeze.
„Este vorba de o propunere venită de la Manchester United care spunea: vă dăm „x” sumă acum, îl mai lăsăm să joace trei ani la dumneavoastră, dar în perioada asta putem să îl luăm oricând. Iar atunci când jucătorul ajunge la noi, fie vă mai dăm o sumă care se ducea până la 8 milioane (n.r. de euro) și niște procente, fie vă facem coproprietari și mai așteptați. Analizele făcute au condus la tergiversare, apoi s-a schimbat conducerea. Era o formulă care, pentru un jucător tânăr, în interesul unul club românesc, dădea cea mai bună eficiență„, a declarat Anghelache la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER