VIDEO EXCLUSIV | Petrescu nu e mulțumit, ASA mai vrea jucători! Mara: „Sunt în discuții cu trei fotbaliști: un atacant, un mijlocaș și un fundaș”

This browser does not support the video element.

Dan Petrescu a debutat cu un egal pe banca celor de la ASA Târgu-Mureș, 0-0 în amicalul cu Admira Wacker. Bogdan Mara, președintele clubului ardelean, spune că tehnicianul în vârstă de 47 de ani nu este mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție astfel că se încearcă aducerea unor noi jucători.

Potrivit lui Bogdan Mara, ASA negociază în acest moment cu trei jucători, fotbaliști care pe care speră să-i achiziționeze în cel mai scurt timp posibil. Mara a vorbit și despre situația lui Marian Ognyanov, jucător care a semnat o înțelegere pe un sezon, dar a plecat de la Târgu-Mureș invocând probleme personale.

„Suntem în discuții cu 2-3 jucători. Vrem un atacant, un mijlocaș ofensiv și un fundaș stânga. Jucătorul bulgar care a plecat ne-a spus că are o problemă urgentă cu soția și că vrea să rămână alături de familie. Semnase pe un an de zile, dar noi am înțeles situația. Vrem jucători care își doresc să joace aici și care nu sunt cu gândul în altă parte. Daniel Niculae a fost și rămâne una dintre țintele noastre. Consider că poate să încă să mai joace la nivel înalt, era o șansă pentru el. Este complicat pentru că el are o afinitate prea mare pentru Rapid. Dan Petrescu încă nu e mulțumit cu lotul pe care îl are”, a declarat Bogdan Mara la ProSport LIVE.

Nu rata ProSport LIVE, de luni până joi, de la 10:30, pe www.prosport.ro!

Publicat: 24 06. 2015, 11:24
Actualizat: 24 06. 2015, 11:25