Suporterii Stelei au dus protestul lor contra lui Gigi Becali la un alt nivel! După ce a fost contestat în toată România, în Europa, în America, pe Santiago Bernabeu sau Vicente Calderon, suporterii s-au dezlănțuit la adresa europarlamentarului în emisiunea „Cronica Cârcotașilor”, de la Prima TV. Unul din realizatorii emisiunii, editorialistul ProSport Mihai Găinușă, a purtat un tricou de la marșul suporterilor steliști împotriva lui Gigi Becali. Printre scandările favorite ale suporterilor Stelei prezenți în studio s-au aflat „Bebelușele’s cu noi/ Becali du-te la oi!” sau”Găinușă și Huidu/Fac shushu pe ciobanu’!”. Aceștia au afișat celebrele bannere cu „Becali, pleacă din Ghencea”, precum și mesaje de apreciere pentru oameni ca Gică Hagi sau Gabi Balint, care s-au pronunțat împotriva latifundiarului.
În studio s-au aflat membrii ai Asociației Independente a Suporterilor Steliști, precum și membrii ai Peluzei Sud Steaua. Mihai Găinușă a anunțat că a devenit membru de onoare al AISS, acesta asumându-și practic statutul de „suporter stelist aflat în opoziție”, așa cum declara la începutul colaborării cu ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER