VIDEO Gabi Mureșan se disculpă după faza horror din meciul de la Galați:** „Am fost neatent, n-am intrat să-i rup piciorul lui Stromajer”
După ce Gabi Mureșan a fost eliminat în partida de la Galați, câștigată de CFR cu 2-1, după un fault foarte dur la Stromajer, acesta a fost suspendat două jocuri și a primit o penalitate de 2000 de lei.
Gabi Mureșan se disculpă și spune că a vrut să joace mingea la acea fază, nicidecum să-l faulteze pe fotbalistul gălățenilor.
„A fost o fază de joc și am încercat să atac mingea, nicidecum piciorul lui Stromajer. N-am intrat să rup picioare, nu am făcut așa ceva în viața mea. A fost o intrare întârziată a mea și am fost eliminat pe bună dreptate. Mi-am dat seama că nu s-a întâmplat nimic cu el (Stromajer – n.red.) chiar în acel moment, după intrare. Am întârziat, dar repet, nu mi-am dorit nici o clipă să-l accidentez. Până la urmă, cel mai mult contează că totul s-a terminat cu bine. Le mulțumesc colegilor mei că au reușit să se impună după acest meci foarte dificil pe terenul Oțelului. Nu am discutat deocamdată cu conducerea vis-a-vis de eliminare”, a declarat Mureșan pentru ziuadecluj.ro
În urma acestui gest, Mureșan ar putea primi și o amendă din partea clubului.