Cu cât se apropie mai repede startul Ligii I, cu atât Petrolul pare să fie mai în formă. În această seară, la Lindabrunn, Austria, ploieștenii au câștigat cel mai greu meci de pregătire din acest cantonament, 3-2 împotriva vicecampioanei Bulgariei, Levski Sofia. Succesul este cu atât mai important cu cât adversarii „lupilor” au condus la pauză cu 0-2, în partea secundă, Komazec reușind să întoarcă rezultatul marcând de trei ori.
Cel de-al treilea meci din Austria a însemnat pentru Petrolul a tot atâta victorie. Chiar dacă scorul final pare îmbucurător, nu același lucru îl putem spune și despre evoluția fotbaliștilor lui Valeriu Răchită din prima repriză. Dimov (7) a deschis scorul printr-un șut trimis, din 16 metri, în dreapta lui Zimmermann și tot bulgarii au mai ieșit încă odată în prim-plan printr-o nouă reușită. Speculând de o gafă uriașă a defensivei ploieștenilor, Ralph Green (41) a marcat fără emoții.
De precizat că în prima parte a jocului, Petrolul ar fi putut beneficia de un penalty la un fault asupra lui Apostu (35), refuzat însă de arbitrul întâlnirii.
Cea de-a doua repriză a fost cu totul diferită față de prima. Raportul forțelor în teren s-a inversat odată cu introducerile managerului, iar golul a picat tocmai de la unul dintre cei proaspăt introdușii pe gazon. Komazec (51) a arătat că nu degeaba i se spune „Mihailovic de România”, acesta reducând scorul după o lovitură liberă de la 23 de metri, lateral dreapta, fără șansă pentru Akalski.
Tot sârbul (58) a restabilit egalitatea după o pasă a lui Buhuși și un dribling fin pe lângă portar, ca tot el să stabilească rezultatul final (76) printr-un voleu din 8 metri.
Scorul ar fi putut lua proporții pe final, atunci când tot Komazec a ieșit în evidență. Portarul lui Levski și-a salvat cu greu echipa după ce i-a respins în bară lovitura liberă trimisă de atacantul Petrolului, ca tot în aceeași fază, Cataramă să trimită în bara opusă.
În cel de-al șaselea minut de prelungiri, Zimmerman și-a salvat echipa de la egalare după ce a respins in extremis în două rânduri.
„Se pare că am greșit echipa la început, dar pentru asta sunt bune meciurile de pregătire, că ai timpul necesar să faci corecturile necesare. Mă bucur pentru atitudinea arătată de jucători și, bineînțeles, pentru victorie, atâta vreme cât am învins una dintre forțele campionatului bulgar”, a declarat, la final, Valeriu Răchită pentru site-ul oficial al clubului ploieștean.
Meciul cu Levski Sofia a însemnat pentru Nicolae Mitea debutul oficial în tricoul Petrolului. Mijlocașul a evoluat pentru ploieșteni din minutul 78, atunci când l-a înlocuit pe Pompiliu Stoica.
Petrolul Ploiești – Levski Sofia 3-2 (0-2) Komazec (51, 58, 76) / Dimov (7), Green (41)
Petrolul: Zimmermann – Străuț (24 Petean), Sipovic, Djurovic, P. Stoica (78 Mitea) – Bărbulescu (43 Enescu), Fl. Dumitru (66 Borza) – Oprița (83 Milea), V. Negru (46 Buhuși), Stoimirovic (46 Cataramă) – Apostu (37 Komazec). Manager general: Valeriu Răchită
Levski: Akalski – Bashliev, Georgiev, Stanchev, Vidovic – Mladenov, Dimov, Greene, Raykov – Baltanov, Cvetkov. In minutul 60 au intrat: Dustley, Miliev, Ivanov, Starokin, Tasevski, Gadzhev, Yovov, Ognyanov, Hristov, Ars Sjoerd. Antrenor: Georgi Ivanov
Foto: fcpetrolul.ro
Video: sportal.bg
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER