VIDEO** MM Stoica revine în Ghencea la cinci ani după incidentul care a șocat fotbalul românesc

Meciul dintre Steaua și CFR, de duminică seară, este important
din multe puncte de vedere. Formația care va ieși învingătoare mai
poate spera că, la finalul sezonului, va ocupa primul loc în
clasament.

Pentru Mihai Stoica, acest meci are o însemnătate infinit mai mare.
În 2005, managerul general a șocat o țară întreagă după ce a lovit
un suporter aflat în tribune, incident ce a avut loc în timpul unui
joc Steaua – CFR, scor 1-0.

Iată cum
a descris MM Stoica incidentul, pe blogul
său:

Sunt în vestiar, băieții se pregătesc pentru meciul cu CFR.
Atmosferă apăsătoare. 4 ani fără trofeu. Și suntem Steaua.
Incredibil.
Dică se apropie de mine.

– Dom’ președinte, e unul la Tribuna 1 care mă înjură de la
încălzire, nu mai rezist!

Mi se pare ciudat. Cum naiba să-l înjuri pe Dică, mai ales după
seria de goluri decisive marcate în retur? 1-0 cu Dinamo, gol Dică.
2-0 cu FC Argeș, 2 goluri Dică. 1-0 la Craiova, gol Dică. 1-0 cu
Sportul, gol Dică. Imposibil.

Începe meciul. Geamul la lojă, deschis. Omul meu e numai în
picioare. Se agită permanent. Și înjură la greu. Pe Dică. Pe
Walter. Iar pe Dică. Deci, e posibil.

0-0 la pauză. Fac prima greșeală. Cobor la Tribuna 1.

– Fratele meu, te rog eu nu-l mai înjura pe Dică. Ce-ai cu el,
te supără că ne face campioni?
– N-aleargă, dom’le, e indolent. Plus că înjur pe cine vreau, am
dat 1 milion pe abonament.

Omul scoate abonamentul din buzunar și mi-l bagă sub nas. Încerc
să-mi păstrez calmul. Fac a doua greșeală.

– Auzi, nu vreau să te simți jignit, nu vrei mai bine să-ți dau
eu banii înapoi și să vezi meciurile care au rămas la
televizor?
– Nici nu mă gândesc.

E pus rău pe ceartă. Mă întorc și dau să plec când îl aud.

– Auzi ba, du-te TU acasă dacă nu-ți convine!

Mă uit la el și mă pregătesc de a treia greșeală.

– Fii atent, sunt cu ochii pe tine. Dacă te mai aud că-l
înjuri, vin peste tine.
– Vino!
– Bine, forteaz-o tu și mai vedem!

Îmi dau seama că mai rău l-am stârnit. Parcă nu mai judec. Urc.
Începe repriza a doua. Omul meu înjură, are potențial. Acum îl lasă
pe Dică și mă ia pe mine. E mai bine așa. Mă lasă și pe mine și îmi
ia familia. Asta nu-mi place. Și atunci se întâmplă.

– Băi, să-ți iau familia-n p…

Mă uit la el și la cei din jurul lui și o văd la câțiva metri în
spate. Fata mea, n-are nici 11 ani. A venit cu maică-sa la meci.
Nu-i prea place fotbalul, dar știe cât de mult înseamnă pentru mine
să luăm titlul. Pare speriată. Îi întâlnesc privirea. O privire pe
care nu o voi uita niciodată.

Mă trezesc alergând ca un dement pe scări. Cineva mă prinde, vrea
să mă oprească. Îmi scot brațul din mâneca și-l las cu haina în
mână. Ajung în dreptul lui.

– Ce ți-am spus eu?

Nu mai aud ce-mi răspunde. Îl lovesc. Când mă întorc, văd camerele
de luat vederi. Ce-am făcut oare? Simt că se învârte stadionul cu
mine. Îmi sun mama, îi spun ce s-a întâmplat. Plânge.

Plec ultimul de la stadion. Meciul se terminase, bătusem și făcusem
un pas uriaș spre titlul 22. Pentru mine însă, părea că se
terminase totul.