Gabi Mureșan a fost amendat cu 4.000 de euro de CFR pentru eliminarea de la Galați. Mijlocașul va plăti și amenda de 2.000 de lei dată de LPF La următoarea eliminare, fotbalistul va fi amendat mult mai drastic, iar după meciurile din cupele europene va fi pus din nou pe lista de transferuri
Arpad Paszkany a luat foc după ce Gabi Mureșan a primit din nou cartonaș roșu mult prea ușor, la Galați, în minutul 22. Deși Ioan Andone și Iuliu Mureșan ar fi dorit ca acesta să scape numai cu o ceartă, mai ales că CFR a bătut la Galați, Paszkany a decis ca Mureșan să fie amendat cu 10% din valoarea contractului timp de două luni. În aceste condiții, mijlocașul va lăsa la casieria clubului câte 2.000 de euro în luna august și septembrie. În plus, mijlocașul va plăti din buzunarul lui amenda de la LPF, de 2.000 de lei.
Următorul cartonaș, 10.000 de euro Mureșan va vedea din tribune partidele cu Iași și Rapid. E pentru prima dată când mijlocașul e sancționat financiar pentru că și-a lăsat echipa cu un jucător în minus. Paszkany se gândește ca la următorul cartonaș roșu luat ușor să îl amendeze cu minim 10.000 de euro! De remarcat că mijlocașul a fost eliminat de 9 ori în 110 partide disputate în tricoul campioanei. Trei dintre eliminări au fost în meciurile cu Oțelul! „Cred că este o întârziere de corelare între gândire și picioare. Mureșan nu este un jucător dur. La Galați, a fost un cartonaș roșu corect, și eu l-aș fi dat dacă eram arbitru. L-am mai atenționat și în trecut să nu mai primească atât de ușor cartonașe roșii”, l-a criticat în public Paszkany.
De asemenea, șeful din Gruia le-a spus apropiaților că la iarnă îl va pune din nou pe Mureșan pe lista de transferuri, fapt care s-a întâmplat în ultimele perioade de mercato. CFR a vrut să îl dea pe Mureșan în China sau Rusia, dar mijlocașul a refuzat să plece, motivând atunci că ar pierde naționala și că ar fi prea departe de familie. Paszkany speră că echipa sa va prinde grupele Ligii și astfel cota lui Mureșan va crește substanțial.
Sunt supărat pe el, nu ai voie să îți expui așa echipa la 70 de metri de poartă. El a pus în pericol munca întregii echipe Ioan ANDONE, antrenor CFR Cluj
Gabi Mureșan ne-a lăsat de multe ori în 10, nici nu mai știu de câte ori a fost eliminat Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
35 de cartonașe galbene a primit Gabi Mureșan în cele 110 partide jucate pentru formația din Gruia
20.000 de euro câștigă lunar Mureșan la CFR
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER