Dinamo l-a prezentat astăzi pe Ioan Andone, noul antrenor al echipei. Andone a semnat un contract valabil pe două sezoane și are drept obiectiv câștigarea campionatului în stagiunea viitoare, precum și promovarea tinerilor jucători din pepiniera clubului. În cadrul conferinței de presă, Ionuț Negoiță a analizat sezonul recent încheiat și a concluzionat că a fost un an mulțumitor pentru echipa din „Ștefan cel Mare.”
„Facem pregătirile premergătoare noului campionat. Anul care a trecut a fost mulțumitor. Cel mai important lucru care s-a întâmplat a fost ieșirea din insolvență. Dinamo este un club curat, resetat, care a plecat de la zero din multe puncte de vedere. Locul 4 e o poziție mulțumitoare, am făcut un pas înainte din punct de vedere fotbalistic. Vreau să-i mulțumesc domnului Rednic pentru ce a făcut sezonul trecut. Vreau să-i felicit și pe suporteri care au fost extraordinari, sunt cel mai valoros ‘bun’ pe care îl are acest club”, a declarat Ionuț Negoiță.
Finanțatorul lui Dinamo a prezentat și cele patru criterii esențiale după care s-a ghidat în alegerea noului antrenor, prezentare în care a trimis „săgeți” către Mircea Rednic, fostul antrenor al lui Dinamo: „Am văzut persoane cu multe calități, dar fără caracter se pun în umbră aceste calități”.
„Am avut mai multe criterii după care am ales noul antrenor. Primul și cel mai important e experiența. Al doilea este CV-ul important și obișnuința de a câștiga trofee. Un alt lucru important este caracterul. Am văzut persoane cu multe calități, dar fără caracter se pun în umbră aceste calități. Un alt criteriu este promovarea tinerilor. Toate aceste calități le-am regăsit în domnul Ioan Andone. Din păcate în a doua parte a sezonului trecut, am lăsat în plan secund promovarea tinerilor. Dacă vrem să avem viitor trebuie să lucrăm la el încă de acum. Domnul Andone are contract pe doi ani”, a precizat Negoiță.
Omul cu banii din „Ștefan cel Mare” anunță că în sezonul trecut Dinamo a avut al patrulea buget din Liga 1, iar pentru anul viitor anunță un buget de 5,5 milioane de euro, cu aproape 15% mai mult decât a avut clubul în stagiunea 2015-2016.
„În sezonul care urmează ne dorim să facem mult mai mult decât am făcut anul acesta. Să luptăm la campionat și să obținem trofee. Anul trecut am avut al patrulea buget din Liga 1 după Steaua, Astra și Pandurii, care scriptic a avut un buget mai mare decât noi. Acum au probleme cu acel sponsor, deci urcăm pe locul trei din acest punct de vedere, poate chiar la egalitate cu Astra. Am avut al patrulea buget, am terminat pe locul 4. Am avut liniște financiară, nu au fost întârzieri salariale. Bugetul de anul acesta va fi de 5,5 milioane de euro. Este un buget cu 10-15 procente mai mare decât cel din sezonul trecut.
Mare parte a jucătorilor au contracte cu Dinamo. Toți jucătorii, mai ales cei cărora le expiră contractele, au venit ei către noi (n. red. conducere) manifestându-și dorința de a continua la Dinamo pentru că s-au simțit respectați aici și au avut liniște”, a încheiat finanțatorul lui Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER