Fostul mare portar al Naționalei României a debutat cu victorie în cariera de antrenor, scor 2-1, în deplasare la Bistrița. Astra a început mult mai bine meciul și după numai 9 minute conducea cu două goluri, după reușitele lui Fatai, acesta profitând de greșeli mari în defensiva ardelenilor. Totuși, elevii lui Manea au avut putere să revină până la pauză, Predescu (’31) profitând de o ieșire greșită a lui Lung junior și înscriind cu o lovitură de cap din afara careului. Manea a mutat mai apoi ofensiv, dar ocaziile au fost tot ale Astrei în actul secund. Seto (’60), Ivanovski (’68), Fatai (’78) au avut șansa unei victorii mult mai categorice. 1-2 final și Gloria revine cu stângul în primul eșalon. De notat că meciul a consemnat și debutul lui Bratu la Gloria.
La meci au asistat aproximativ 3.000 de spectatori.
Înaintea de începerea partidei, observatorul Adrian Ionescu i-a înmânat lui Nicolae Manea trofeul fair-play din partea FRF pentru Gloria, pentru sezonul trecut în Liga a II-a. De asemenea, jucătorii Gloriei au trimis în tribună fiecare câte o minge.
Tabela de marcaj de la stadionul Gloriei nu a funcționat din cauza unei probleme tehnice.
URMĂ‚REȘTE AICI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER