VIDEO** Oficialii lui Poli, impresionați de spectacolul făcut de fani: „Vă mulțumim că ați fost alături de noi”

This browser does not support the video element.

Suporterii bănățeni s-au înghesuit pe „Dan Păltinișanu”, sâmbătă
seara, la derby-ul cu Steaua. Cei 33.000 de fani au realizat o
atmosferă cum de mult nu s-a mai înregistrat pe un stadion din
România, aducând aminte de vremurile bune ale fotbalului
românesc.

Chiar dacă echipa lor nu a câștigat, suporterii echipei de pe Bega
și-au încurajat permanent echipa, iar spectacolul de lumină și
culoare a fost probabil cu adevărat impresionant. A fost rodul
campaniei demarate de club prin care cei de la Poli încearcă să
readucă suporterii lângă echipă, dar și rezultatul parcursului
excelent reușit de Timișoara în acest sezon.

Oficialii lui Poli militează în continuare pentru o relație strânsă
între echipă și suporteri și au început o nouă campanie
publicitară, prin care țin să le mulțumească suporterilor pentru
show-ul de la meciul cu Steaua.

„Încă o surpriză pentru poliști! Imediat după încheierea
jocului cu Steaua, la monitoarele de lângă Sala „Olimpia”,
complexul „Iulius Mall” și centrul „Bega” s-a putut vedea un mesaj
de mulțumire din partea Politehnicii Timișoara! Atmosfera creată de
public a fost apreciată cum se cuvine de echipă. VĂ‚ MULȚUMIM CĂ‚ AȚI
FOST ALĂ‚TURI DE NOI!”
, se arată în comunicatul postat pe
site-ul oficial al clubului.

Publicat: 03 04. 2011, 17:57
Actualizat: 03 04. 2011, 17:59