UPDATE 16:39 Iuliu Mureșan a ieșit de la audieri, dar nu a dorit să le ofere jurnaliștilor prea multe informații. Site-ul clujust.ro anunță că Paszkany și Mureșan au calitatea de suspecți, citand „surse judiciare”.
UPDATE 16:29 Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, a sosit, joi, la sediul DIICOT Cluj înainte de ora 16:00 și a fost întrebat de jurnaliști de ce a venit la audieri, iar acesta a răspuns doar „Întrebați-mă de Cupă (Cupa României – n.a.) dacă vreți”.
Întrebat în ce calitate a venit la audieri, Mureșan a răspuns „de invitat”.
UPDATE14:46 Arpad Paszkany a ieșit de la audieri după aproximativ o oră și jumătate. Afaceristul nu a oferit foarte multe detalii, dar a ținut să precizeze că nu are nicio calitate în dosarul de evaziune fiscală deschis de autorități.
UPDATE13:20 Arpad Paszkany e audiat acum de procurorii DIICOT, iar președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, e așteptat să ofere declarații de la 16:00.
„Habar n-am, o să aflu acum (n.r. de ce a fost chemat). Au ajuns la mine la ora 6 dimineața”, a declarat Paszkany în momentul sosirii la sediul DIICOT.
UPDATE Perchezițiile se desfășoară în acest moment inclusiv la locuințele lui Iuliu Mureșan și Arpad Paszkany.
Mai multe percheziții au loc, joi dimineața, la clubul de fotbal CFR Cluj, pentru posibile fapte de delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul fiind calculat la peste 8.400.000 de euro, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Surse apropiate anchetatorilor au declarat pentru MEDIAFAX că, joi dimineață, procurorii DIICOT și polițiștii de la Crimă Organizată Cluj face 20 de percheziții în București și Cluj-Napoca într-un dosar cu suspiciuni de evaziune fiscală, spălare de bani și delapidare de 8.485.682 de euro la clubul de fotbal CFR Cluj. Banii ar fi fost luați din patrimoniu de către „persoane cu atribuții de gestiune sau administrare a sumelor în cadrul societății care deține clubul.”
În dosarul instrumentat de DIICOT Cluj împreună cu polițiștii de la Crimă Organizată este începută urmărirea penală in rem pentru constituire de grup infracțional organizat, spălare de bani în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată și delapidare cu consecințe deosebit de grave.
Sursele citate precizează că faptele ar fi fost comise folosindu-se de firme off-shore din Cipru și Seichelles. Prin acestea „s-au prestat servicii de consultanță și intermediere în domeniul sportiv cu privire la care există elemente majore de suspiciune de fictivitate( privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activității echipei și altele) ori au executat debite față de Club, provenind din cesiuni de creanțe suspecte.”
Anchetatorii au suspiciuni că astfel ar fi fost delapidate sume de bani ce proveneau din primele încasate cu titlu de bonus de calificare directă în grupele Champions League oferite de UEFA.
Sursele citate susțin că la perchezițiile de joi se caută documente care ar putea întări suspiciunile din dosar.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER