VIDEO** Steliștii vor râde cu lacrimi! RATANGIUL Surdu l-a scos din nou din MINȚI pe Răzvan! Cum l-a EXASPERAT la ultimul meci

This browser does not support the video element.

Rapid a început ca din pușcă ambele reprize ale meciului cu FCM Târgu Mureș, trecând pe lângă gol de două ori în prima parte și o singură dată în cea de-a doua. La toate cele trei faze, protagonist a fost atacantul Romeo Surdu, unul dintre cei mai mari ratangii ai giuleștenilor în acest sezon.

Finul lui Răzvan Lucescu și-a exasperat colegii și suporterii la Târgu Mureș, el irosind trei șanse uriașe, pe care scria „gol”.

Acestea au fost fazele care au adâncit prăpastia dintre Surdu, de-o parte, și colegi și suporteri de cealaltă parte:

Min 1 – Nicu respinge greșit în Surdu, acesta pătrunde în careu și șutează de la 11 metri, dar mult peste poartă

Min 7 – Bozovic a centrat din prima, ideal, pentru Surdu, dar acesta a tras pe lângă din poziție de singur cu portarul

Min 47 – Crețu a pătruns pe dreapta, mingea a ajuns la Surdu, care, deși a fost nemarcat la 11 metri, a șutat atât de prost încât i-a permis lui Albuț să respingă

Răzvan Lucescu l-a înlocuit pe Surdu în minutul 61 cu Teixeira.

Acesta nu este singurul moment de cumpănă al atacantului de la sosirea la Rapid, el fiind criticat de fani și de colegi și după meciul cu FC Brașov.

Publicat: 07 11. 2011, 21:37
Actualizat: 07 11. 2011, 22:35