VIDEO | Ți-l mai amintești pe Andrey, brazilianul adus cu surle și trâmbițe la Steaua? INCREDIBIL în ce situație a ajuns la 31 de ani

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 1 poze

Brazilianul Andrey Nazaio Afonso le este cunoscut microbiștilor din România după ce ajungea la Steaua în sezonul 2006-2007 și era așteptat să-l facă uitat pe portughezul Carlos, care plecase din Ghencea pe ușa din dos.

Cu un debut promițător la Steaua, într-un meci din Cupa României, câștigat de actuala campioană la penalty-uri, în fața Oțelului Galați, Andrey părea la acel moment soluția perfectă pentru poarta unei echipe aflată în reconstrucție.

Au fost suficiente însă căteva prestații slabe, una dintre ele chiar în derby-ul cu Dinamo, pierdut de Steaua în Ghencea cu 2-4, iar răbdarea patronului Gigi Becali s-a terminat. Andrey a fost trimis direct la echipa a doua, Steaua nu s-a mai bazat deloc pe el, iar la finalul sezonului s-a întors în țara natală. La prima vedere, doar un mic pas în spate pentru un portar de 24 de ani cu calități fizice impresionante.

Totuși, pentru Andrey acela a fost începutul sfârșitului, iar acum este într-o situație extrem de grea. La doar 31 de ani (o vârstă la care goalkeeperii mai au în fața ani buni de contract), portarul a rămas fără angajament, după 7 ani în care cariera sa a fost pe o pantă descendentă. A prins inițial un contract la Cruzeiro, după care a evoluat pentru Portuguesa, Criciuma și ABC.

La începutul lui 2013 a semnat cu America-RN, iar în ianuarie 2015 a ajuns la Paysandu, în Liga secundă din Brazilia. Nici aici nu a confirmat, iar în urmă câteva zile a fost pus pe liber.

In playerul VIDEO, rezumatul partidei Steaua – Dinamo 2-4, din returul sezonului 2006-2007



Imagine surprinsă în primăvara lui 2007, în timpul derby-ului Steaua – Dinamo 2-4. Erorile lui Andrey din acel meci i-au fost într-un final fatale, fiind trimis la echipa a doua, iar ulterior pus pe liber. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

Publicat: 04 05. 2015, 15:54
Actualizat: 04 05. 2015, 16:55