VIDEO / Toni Doboș a ieșit din comă!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președinte al celor de la U Cluj, Toni Doboș a suferit aseară un accident grav de mașină și este internat în stare foarte gravă la Spitalul Județean Cluj. După relatările martorilor, se pare că fostul jucător al Stelei a adormit la volan și a intrat cu automobilul pe care îl conducea într-un camion. Starea lui Toni Doboș este una deosebit de gravă!

Inițial, fostul internațional a fost internat la secția de ortopedie a Spitalului Județean Cluj, după care, în jurul orei 8 dimineață, i s-a făcut rău și i s-a descoperit un hematom pe creier. Doboș se află de atunci în continuu în operație, iar medicii încearcă să-l stabilizeze pentru a fi transportat la un spital din Viena, unde șansele de supraviețuire ar fi mai mari. În acest moment, medicii sunt rezervați cu privire la șansele de supraviețuire ale lui Toni Doboș.

 

Update: Familia lui Doboș este în drum spre spital. Apoi se va decide dacă fostul președinte al celor de la U Cluj va fi transportat la Viena.

Update 16:30 : Toni Doboș a ieșit din comă și urmează să efectueze o tomografie la ora 17:00

 

Rămâneți pe www.prosport.ro pentru mai multe amănunte!

Cine este Toni Doboș…

 

Anton Doboș a evoluat 3 sezoane pentru Dinamo București (1989-1992) și 5 pentru Steaua (1992-1996).

A mai îmbrăcat tricoul celor de la AEK Atena timp de două sezoane (1996-1998) și Ethnikos Piraeus (1999-2000).

În prima ligă din România a jucat 227 de partide și a reușit să marcheze 13 goluri.

Pentru echipa națională a bifat 23 de prezențe și un gol.

ProSport îți prezintă imagini de la locul nefericitului accident în care a fost implicat Toni Doboș.

 

 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce conțin, de fapt, biscuiții Oreo. Dragoș Pătraru s-a îngrozit: "Nu, nu"
Ce conțin, de fapt, biscuiții Oreo. Dragoș Pătraru s-a îngrozit: "Nu, nu"
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Dieta prin care Shakira a slăbit după divorțul de Pique. Secretele siluetei solistei au fost dezvăluite de antrenoarea ei! Ce consumă ZILNIC
Dieta prin care Shakira a slăbit după divorțul de Pique. Secretele siluetei solistei au fost dezvăluite de antrenoarea ei! Ce…
Cum a ajuns să arate iubita lui Prigoană, după moartea lui. Toți și-au dat coate când au văzut-o. Cum a apărut îmbrăcată la un eveniment!
Cum a ajuns să arate iubita lui Prigoană, după moartea lui. Toți și-au dat coate când au văzut-o. Cum a…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice banii
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice…
Întrebare de clasa a IV-a: Ce culoare au dungile de zebră?
Întrebare de clasa a IV-a: Ce culoare au dungile de zebră?
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×