Viglianti a încheiat seria de opt egaluri a Brașovului
Din ciclul „dacă nu pierdem, e bine“, elevii lui Lucescu au venit hotărâți să obțină cel puțin un punct la Galați.
Așezați ordonat în fața lui Stelea, brașovenii s-au mulțuÂmit în prima repriză să respingă atacurile gazdelor, fără să se agite prea mult. Totuși, flerul lui Răzvan s-a simțit din nou și surpriza Dedu a reușit să transforme în gol centrarea lui Rui Duarte.
De aici încolo, scenariul vechi. Brașovul sapă tranșee, iar Oțelul își pierde răbdarea. Este nevoie de un moment de geniu și cine altcineva să-l ofere dacă nu un sud-american? Reușita frumoasă a lui Viglianti, posibilă și cu largul concurs al lui Stelea, a venit ca un déjà -vu pentru spectatori. După pauză, regizorul Grigoraș încearcă să termine serialul de opt etape al Brașovului, „Dosarele X”. Iar Viglianti vine cu o nouă improvizație: gol din demi voleu și îi oferă lui Grig tortul de trei puncte.
Jelev a jucat cu disjuncție la umăr
La jumătatea reprizei secunde, Jivko Jelev s-a accidentat la umărul stâng. Fundașul Oțelului a suferit o disjuncție, a primit îngrijiri medicale, iar doctorul echipei i-a spus să nu mai intre. Totuși, din cauză că Petre Grigoraș efectuase deja cele trei schimbări, bulgarul a ales să rămână pe teren și a jucat așa, încercând totuși să-și protejeze locul lovit.
"Viglianti mi-a promis, în româna lui stâlcită, că o să-mi facă un gol cadou pentru ziua mea. Îi mulțumesc că s-a ținut de cuvânt!" – Petre Grigoraș, antrenor Oțelul
"Sunt fericit pentru că am putut să-i fac cadou lui Grigoraș două goluri de generic!" – Gabriel Viglianti, mijlocaș Oțelul