Viglianti și-a anunțat plecarea de la Oțelul: „Așa nu se mai poate și am decis să plec”
- Directorul sportiv al echipei Oțelul, Gabriel Viglianti, și-a anunțat plecarea de la Oțelul.
- Destrămarea fostei campioane a României se accelerează.
Gabriel Alejandro Viglianti și-a anunțat joi plecarea de la Oțelul, după șase ani și jumătate trăiți în Galați, ca jucător și oficial. Viglianti a evoluat pentru Oțelul până în decembrie 2012, câștigând titlul de campion și Supercupa României în 2011. După ce și-a încheiat cariera de jucător, argentinianul a devenit director sportiv al clubului gălățean.
„Suntem în aceeași situație ca acum un an, fără antrenor și fără să știm cu ce jucători. Ne-am salvat în ultimul moment de la retrogradare, așa nu se mai poate și am decis să plec. Oțelul merită mai mult. Nu este o demisie, am cerut un concediu prelungit, mă întorc cu dragă inimă dacă situația se redresează și avem condiții minime pentru a face performanță”, a declarat Viglianti.
Argentinianul va pleca vineri din România, spre țara natală.