Prezent în weekend la Râmnicu Vâlcea, la cupa care îi poartă numele, fostul internațional Sergiu Radu crede că trei echipe se vor bate în acest sezon de Liga 1 pentru titlul de campioană.
„Părerea mea este că, deocamdată, Viitorul, Astra și, probabil, Steaua se bat la titlu. Cred că una din aceste trei echipe va fi campioană. Îmi pare rău că dispar sponsori, dispar patroni de la echipe. Este din ce în ce mai greu să fie menținute cluburi de Liga 1 la un nivel ridicat” a spus impresarul Sergiu Radu, stabilit actualmente în Germania.
Vâlceanul crede că este foarte greu ca un fotbalist român să se integreze la o formație din Bundesliga. „Deocamdată, Maxim încercă să facă față în campionatul Germaniei. Nu este ușor, este un campionat deosebit de puternic, unde ajung numai jucători foarte buni fizic și tehnic, iar mental trebuie să stai foarte bine. Văd că Maxim are răbdare, probabil că în viitorul apropiat îl vom vedea titular la Stuttgart sau, dacă nu, la altă echipă de Bundesliga”, a mai spus Radu, care a jucat în Germania la Energie Cottbus, VfL Wolfsburg, FC Koln și Alemannia Aachen.
Băiatul lui Sergiu Radu, Albert, nu și-a însoțit de această dată tatăl în România pentru că a fost selecționat și a început antrenamentele la grupele de copii ale clubului FC Koln.
Articol scris de Adi Georgescu (Râmnicu Vâlcea)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER