Viitorul Constanța-Dinamo 1-0. O nouă rușine pentru „câinii” din „Ștefan cel Mare”! Adi Mihalcea a ajuns la a 4-a înfrângere consecutivă, iar echipa se duce vertiginos spre retrogradare

Vlad Alexandru Achim in meciul de fotbal dintre FC Viitorul si Dinamo Bucuresti, contand pentru play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat fara spectatori pe Arena centrala a Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, joi 2 iulie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 20 poze

Dinamo avea nevoie de victorie pentru a scăpa de ultimul loc din clasament, însă a pierdut și partida de la Ovidiu, 0-1 cu Viitorul.

Adrian Mihalcea nu a reușit victoria nici la meciul cu numărul 4 pe banca formației din „Ștefan cel Mare”. Ghiță a înscris în prima repriză și oricât au alergat „câinii” nu au reușit egalarea. Sorescu a irosit o ocazie mare, iar Fabbrini a trimis mingea în transversală.

Finalul a fost palpitant. Chițu a ratat singur cu Straton, cel mai bun jucător al oaspeților, iar Bani și Mihaiu au încercat să dea emoții, dar au șutat slab.

Viitorul a câștigat cu 1-0 și se află pe primul loc în play-out cu 34 de puncte. Dinamo are doar 17 puncte și ocupă ultimul loc, dar jucătorii lui Adi Mihalcea au jucat doar 5 partide.

 


Viitorul Constanța – Dinamo 1-0

MIN 90+3 Final de meci. Viitorul câștigă cu 1-0

MIN 90+2 Intră și Louis Munteanu

MIN 90+1. Dinamo presează. Bani și Mihaiu șutează de la distanță, dar nu sunt probleme pentru Tordai

MIN 89. Ocazie mare Chițu, respinge Straton spectaculos. Viitorul la un pas de 2-0.

MIN 87 Au intrat Bani și Șerban, în locul lui Montini și Răuță.

MIN 82. Ghiță trimite din nou cu capul, dar mingea trece pe lângă poartă.

MIN 81. Mihai Popescu primește cartonașul galben după o intrare dură la George Ganea

MIN 77. Fabbrini primește cartonașul galben pentru o simulare.

MIN 75 Iese Rivaldiho și în locul lui intră George Ganea.

MIN 74. Mihai Popescu trimite slab cu capul spre poartă.

MIN 73. Fabbrini pasă frumoasă pe culoar, dar Daniel Popa nu ajunge la minge.

MIN 70. Sorescu îl faultează pe Rivaldinho și după ce a văzut că brazilianul sângerează i-a dat cartonaș galben dinamovistului.

MIN 65. Ies Grigore și Lazăr, au intrat Sin și Mihaiu

MIN 64. Ocazie mare Dinamo. Fabbrini șutează puternic, iar mingea este deviată în bară de  Achim.

MIN 57. Schimbare la Viitorul. Intră Iacob în locul lui Dussaut.

MIN 56. Schimbare la Dinamo. Iese Moldoveanu și intră Daniel Popa.

MIN 53. De Nooijer, acțiune frumoasă pe partea stângă și îi pasează lui Dussaut care șutează peste poartă.

MIN 46. A început repriza a doua. Două schimbări la Viitorul. Au intrat De Nooijer și Chițu, au ieșit de pe teren Ciobanu și Cosmin Matei. Cei înlocuiți aveau cartonașul galben.

MIN 45+1 Final de repriză. Gazdele pleacă la cabine în avantaj.

MIN 45. Cosmin Matei îi faultează pe Fabbrini și primește cartonașul galben

MIN 44. Gabi Iancu șutează puternic, prin surprindere, Straton trimite în afara terenului. O fază foarte frumoasă

MIN 42. Șut „cu pământul” Vlad Achim, Straton respinge cu greutate în afara terenului.

MIN 40. Andrei Ciobanu intră cu talpa la Moldoveanu și primește cartonaș galben.

MIN 38. Ricardo Grigore a șters mingea cu capul, dar nu a reușit să trimită periculos spre poartă.

MIN 37. Șut Vali Lazăr de la 25 de metri. Ghiță respinge mingea în afara terenului.

MIN 30. Ocazie mare Dinamo. Sorescu este în careu mic și încearcă să trimită cu capul periculos, dar este jenat de Cosmin Matei și mingea trece pe lângă poartă. Arbitrul nu a acordat lovitură de la colț.

MIN 28. Puljic îl atacă tare pe Cosmin Matei și arbitrul George Găman îi arată cartonașul galben.

MIN 25. Moldoveanu pătrunde periculos, dar nu șutează și îi trimite lui Fabbrini care încearcă poarta. Mingea a fost respinsă în afara terenului.

MIN 17. GOOOOOOOL VIITORUL. Virgil Ghiță înscrie cu capul din careu după o lovitură de la colț. Ricardo Grigore și-a scăpat jucătorul din marcaj. (VIDEO AICI)

MIN 16. Gabi Iancu este în careu și șutează, dar mingea l-a lovit pe Puljic

MIN 9. Gabi Iancu șutează din lovitură liberă. Straton respinge în lovitură de colț.

MIN 6. Prima ocazie a meciului. Ricardo Grigore, șut puternic de la 25 de metri. Mingea a trecut peste poartă.

MIN 4. Adrian Mihalcea este foarte agitat. Dinamo este pe ultimul loc.

MIN 1. A început partida

TOATE FAZELE IMPORTANTE ALE ACESTEI PARTIDE LE PUTEȚI VEDEA AICI ÎN FORMAT VIDEO


Echipele de start:

FC Viitorul: Tordai – Dussaut, Mladen, Ghiţă, Boboc – Ciobanu, Artean, Achim – Iancu, Rivaldinho, Matei
Rezerve: Căbuz – Dulca, De Nooijer, Pitu, Chiţu, Ganea, L. Munteanu, Casap, Iacob

Dinamo: Straton – Sorescu, Popescu, Puljic, Skovajsa –  Lazăr, Răuţă, R. Grigore, Fabbrini,  – Moldoveanu, Montini
Rezerve: Piscitelli – Ehmann, Kilyen, Sin, Şerban, Bani Mustafa, Mihaiu, D. Popa, Valentin Borcea

Gică Hagi este lider detașat în clasamentul din play-out, dar din urmă vine tare Voluntariul lui Mihai Teja. De partea cealaltă, Dinamo nu își mai permite niciun pas greșit, cu atât mai mult cu cât presiunea suporterilor a început să crească.

Viitorul Constanța – Dinamo, Live Video Online etapa 7 play-out

Jocul și rezultatele lui Dinamo l-au bulversat până și pe Gică Hagi, care a lăudat, la conferința dinaintea partidei, echipa lui Adi Mihalcea, dar nu a ezitat să le ceară cât mai multe goluri elevilor săi.

„Meci important, contra unei echipe de tradiţie, un club mare, meci acasă, unde important este să scoţi puncte. Mentalitatea este să marcăm cât mai multe goluri”, a spus antrenorul-patron de la Viitorul.

Viitorul Constanța – Dinamo poate fi urmărit Live Video Online aici și aici, dar și în format LIVE TEXT pe www.prosport.ro, azi, de la 20:00.

Cine transmite la TV Viitorul Constanța – Dinamo, din etapa 7 din play-out

Pe lângă eșecurile pe linie de la reluarea sezonului, Adi Mihalcea are pe cap și problema absențelor din lot. Ioan Filip nu și-a mai prelungit contractul cu echipa, iar Filip Mrzjliak nu a făcut deplasarea la Constanța. Cele două absențe se adaugă celei a lui Slavko Perovic, care a fost blocat de la efort de către medici, din cauza problemelor cu inima.

Dinamoviștii au avut o surpriză în seara dinaintea meciului. 100 de suporterii au făcut deplasarea la Constanța și au mers la hotelul unde s-a cazat echipa, pentru a încuraja jucătorii.

„Haide, bă, să ne revenim, bă! Nici nu mai contează ce nu ați făcut. Contează mâine, poimâine și răspoimâine. Nu cedați! Haide că se poate, bă! Susțineți, bă, antrenorul, că e antrenor! Nu sunteți singuri! Suntem împreună, noi și voi. Nu suntem aici să vă criticăm”, a fost mesajul fanilor pentru jucători.

Viitorul Constanța – Dinamo se joacă azi, de la 20:00 și poate fi urmărit la TV la Digi Sport, TelekomSport și Look Plus, dar și în format LIVE TEXT pe www.prosport.ro

Publicat: 02 07. 2020, 21:50
Actualizat: 02 07. 2020, 23:37