Viitorul e în derivă, Hagi e negru de supărare, Daminuță e în alt film: „Sper să jucăm finala Cupei!” Declarația etapei

Universitatea Cluj a reușit, în această seară, prima victorie din actualul sezon al Ligii 1, scor 3-1 cu Viitorul.

Echipa lui Gheorghe Hagi a făcut, probabil, cel mai prost meci din acest an, în fața unei formații care părea la un moment dat condamnată la retrogradare.

Dacă în sezonul trecut a reușit un tur foarte bun, echipa lui Hagi este în acest moment de nerecunoscut, motiv pentru „Rege” să fie extrem de afectat. El s-a rezumat la final doar să își felicite adversarii, nedorind să detalieze motivele pentru care s-a ajuns în această situație.

Am făcut meci prost, nu știu ce s-a întâmplat, felicitări gazdelor pentru victorie.„, a spus Hagi, vizibil supărat de evoluția echipei sale.

În schimb Cristian Daminuță s-a declarat extrem de optimist în privința atingerii obiectivului și a oferit declarația serii. În ciuda jocului modest, fundașul visează la finala Cupei.

Am încercat să dăm ce e mai bun, iar rezultatul e prea crunt. Trebuie să lăsăm capul jos și să muncim mai mult. Fiecare meci e ca o finală pentru noi, dar consider că șansele de salvare sunt mari. Trebuie să ne vedem de lungul nasului, însă sper la un parcurs cât mai bun în Cupă, poate ajungem chiar în finală.„, a spus singurul jucător român care are în CV cele două formații din Milano.

De partea cealaltă, tehnicianul Mihai Teja a ținut să le mulțumească fanilor pentru atașamentul de care dau dovadă, în ciuda perioadei grele, dar și fotbaliștilor pe care îi conduce, care au reușit să se autodepășească.

Mă bucur foarte mult pentru suporteri și pentru jucători, pentru moralul lor. Trebuie să legăm victorii, să facem cât mai multe puncte. Echipa se antrenează bine, am avut discuții individuale cu jucătorii. De când am venit, am reușit să schimb atitudinea jucătorilor și să le ridic moralul”, a spus tehnicianul lui „U”, nu înainte de a preciza că victoria nu este deloc specială în condițiile în care în față a stat echipa celui mai mare jucător român din toate timpurile: „Nu l-am învins pe Hagi, ci echipa lui. Nu e o bucurie să îl înving pe Hagi, am un maxim respect pentru el„, a spus la final antrenorul.

Publicat: 04 11. 2013, 21:47
Actualizat: 04 11. 2013, 23:38