Viitorul – FC Voluntari 3-0. Ilfovenii sunt singurii din Liga 1 fără victorie în acest sezon. Gică Hagi se apropie la un punct de lider
Formația FC Viitorul a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a X-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Aganovici ’25, Nicoliță ’73 și Mitrea ’90+2.
1-0: Aganovici a înscris cu un șut din colțul careului mic.
2-0: Nicoliță a marcat cu un șut de la aproximativ 25 de metri.
3-0: Mitrea a stabilit scorul final cu o lovitură cu capul din patru metri.
FC Viitorul: Râmniceanu – Benzar, Hodorogea, Mitrea, Ciupe – Filip, Nedelcu (Chițu ’74), Marin – Ianis Hagi (Nicoliță ’68), Tănase (Boli ’67), Aganovici. Antrenor: Gheorghe Hagi.
FC Voluntari: Balauru – Rus, Achim, Maftei, Briceag – Grigore (Todoran ’74), Goossens (Pancu ’67) – Vâlceanu, Kone, Iorga (Cârstocea ’46) – Mihai Costea. Antrenor: Flavius Stoican.
Cartonașe galbene: Tănase ’56, Marin ’86, Mitrea ’90+3, Hodorogea ’90+3 / M. Costea ’30, Balauru ’56
Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Alexandru Tudor, Iulian Radu, Marius Marchidanu și Florin Miron.
Observatori au fost Adrian Vidan și Constantin Buhuș.
Înainte de startul jocului, s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Florin Ganea.
Viitorul – Voluntari e penultima partidă a etapei a 10-a din Liga 1, meciul urmând a se disputa cu începere de la ora 18:30.
Echipa lui Gică Hagi are șansa, în eventualitatea unui succes, să urce până pe poziția a doua a clasamentului dacă Dinamo nu se impune cu CFR Cluj. Viitorul a înregistrat până acum patru victorii și patru rezultate de egalitate și doar o singură înfrângere.
De partea cealaltă, FC Voluntari se află pe locul 13, obținând până acum doar patru puncte ca urmare a patru remize. În ciuda aducerii unor jucători importanți, cu ștate vechi în Liga 1, echipa nou-promovată a înregistrat patru înfrângeri consecutive.