Viitorul, în fața celei mai mari provocări din istorie: „Suntem pe primul loc și luptăm”. Marea temere a lui Hagi în confruntarea cu Contra

Viitorul Constanța începe play-off-ul campionatului de pe primul loc cu un avans de doar două puncte în fața FCSB-ului, iar artizanul performanței echipei, Gheorghe Hagi, a recunoscut că dorește să-și apere fotoliul de lider până la finalul sezonului.

Hagi a prefațat prima întâlnire din play-off, împotriva lui Dinamo, iar „Regele” a evidențiat imediat meritul lui Cosmin Contra de când a fost numit tehnician în „Ștefan cel Mare”. Acesta consideră că Dinamo este o echipă mult mai incomodă, față de perioada în care era antrenat de Ioan Andoe, și că elevii săi vor fi nevoiți să facă un efort considerabil pentru a marca: „Dinamo e, după mine, o echipă bună, periculoasă. E foarte greu să-i marchezi, de când a venit Contra, așa că ne așteptăm la un meci dificil acasă. Dinamo este o echipă care este pe val acum, au 4 victorii la rând, dacă nu mă înșel și, cu siguranță, va fi un meci de care pe care. Nu avem nimic de pierdut, nu avem presiune, dar ne dorim foarte tare, suntem în fața unei provocări enorme. Suntem pe primul loc și trebuie să luptăm pentru a câștiga, să fim cei mai buni”, a declarat Hagi, scrie DigiSport.

Viitorul – Dinamo se joacă luni, de la 20:30, la Ovidiu, primul meci pentru ambele echipe în play-off-ul Ligii 1. „Câinii” au avut o revenire spectaculoasă, în ultima parte a sezonului regulat, și au 3 victorii, din tot atâtea posibile, sub comanda lui Cosmin Contra. Parcursul din campioant a fost încununat și cu o califcare, în finala Cupei Ligii, în fața FCSB-ului, după 3-1, în manșa secundă a semifinalelor. 

 

Publicat: 10 03. 2017, 20:43
Actualizat: 10 03. 2017, 20:44