Viitorul patron de la Turnu Severin taie în carne vie:** „Napoli nu-i pe placul meu!” Ce spune de mutarea echipei la Buzău

Viitorul patron de la Turnu Severin taie în carne vie:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

La o televiziune din Buzău, omul de afaceri Viorel Tudose a precizat că, în cazul în care va prelua CS Turnu Severin, antrenorului italian Nicolo Napoli nu-i va fi prelungit contractul scadent la sfârșitul lunii decembrie.

„Discut cu două persoane pentru preluarea unor funcții în staff-ul administrativ. Referitor la banca tehnică, nu voi face momentan vreo schimbare. Există un antrenor, fiindcă Primăria Severin a semnat deja un contract cu Napoli până în iarnă. Deocamdată sunt de acord cu acel tehnician, chiar dacă, sincer, nu e pe placul meu. Eu îmi doresc cu totul un alt antrenor. Nu știu dacă va fi Marian Roșu, care e râmnicean de-al meu. Poate el va fi secund. Pe lângă antrenor, am nevoie de o persoană de încredere în conducerea clubului. Am deja un râmnicean acolo cu care voi colabora, stabilit în Severin, e vorba despre fostul meu coleg de bancă din liceu și coleg de cameră în facultate, Marian Lasco, dar e prematur să vorbim despre așa ceva. Să nu cumpărăm mai întâi potcoavele și apoi calul! Probabil va mai dura până voi deveni acționar cu acte în regulă, fiindcă hotărârea trebuie să treacă prin Consiliul Local”, a spus Tudose în cadrul emisiunii TV Sport, de la TVSat.

Romgaz-ul s-a retras deja din Consiliul Director de la CS Turnu Severin, iar fostul patron de la Gloria Buzău, Olimpia Râmnicu Sărat și HCM Buzău a explicat planurile sale la malul Dunării. „Sunt unele datorii care trebuie plătite. Nu voi accepta să preiau CS Turnu Severin decât dacă voi avea sută la sută puterea decizională! Primăria Severin va avea doi membri în Consiliul de Administrație, eu trei. Se negociază o asociere până la finele sezonului, pe un contract de finanțare de către mine, cu preluarea drepturilor federative ale jucătorilor, iar dacă Severinul se menține în Liga I, să preiau clubul din vară, pe o construcție de 4-7 ani, în care să dezvoltăm și centrul de copii și juniori din județ și împrejurimi. La 50 de km de află orașul Motru, unde e o pepinieră extraordinară. Am vorbit cu Ștefan Nanu, care e antrenor acolo, și mi-a zis că are copii talentați,de 15 – 18 ani, dar care nu au unde să joace. În mare au fost acceptate condițiile mele”, a dezvăluit Tudose.

Clauză pentru mutarea echipei
Omul de afaceri râmnicean a infirmat faptul că va muta echipa la Buzău, dar a lăsat să se înțeleagă că acest lucru e posibil dacă Primăria Severin nu-și va onora obligațiile. „S-a vehiculat că aș muta echipa la Buzău și că i-aș schimba denumirea. Nu e adevărat, dar aceste decizii se pot lua, cu două treimi din voturi, doar dacă autoritățile locale nu vor mai asigura baza sportivă.. Nu aș vrea să plec, fiindcă am jucat cinstit peste tot, chiar și la echipa de handbal, în ciuda unor voci, venite dintr-o parte a presei, care m-au acuzat fără temei. Am plecat după un 37-37 cu Constanța, rezultat unic în analele handbalului românesc feminin! M-am dus la Severin pentru a-mi demonstra mie că pot. Pentru mine câștigul ar însemna salvarea de la retrogradare. E posibil să nu-l realizez, dar nu vreau ca presa să spună că Tudose a nenorocit și Severinul. Poate am greșit la Râmnicu Sărat, am greșit la Buzău, poate conjudețenii mei îmi pot ierta greșelile, dar nu știu dacă severinenii m-ar ierta„, a completat Viorel Tudose

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×