Viitorul președinte al Politehnicii Iași va fi prezentat marți la Primărie. Adrian Ambrosie va fi manager executiv în Copou
Politehnica Iași va avea de la 1 februarie un nou președinte executiv. Fostul căpitan al Iașiului, Ciprian Paraschiv, director de dezvoltare la Federația Română de Fotbal în ultimii ani, a acceptat oferta de a reveni acasă și va fi viitorul șef al executivului din Copou. Paraschiv va fi prezentat în noua funcție marți, 28 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc la Palatul Răznovanu, sediul Primăriei Iași.
După venirea lui Ciprian Paraschiv în primul scaun la club, actualul președinte Adrian Ambrosie va ocupa funcția de manager executiv, urmând să fie al doilea om în club.
În rest, organigrama va rămâne aceeași. Leonid Antohi va fi în continuare șef al Comitetului Director, iar Anton Heleșteanu va fi menținut în funcția de director de scouting.