Vin banii în Ghencea!** „Jackpot” de 5,7 milioane de euro!

Becali a dezvăluit că, pe lângă banii pe care îi va încasa pe
Stancu, conturile Stelei vor fi alimentate și cu alte 3,7 milioane
de euro din diverse surse

Deși mai are de achitat restanțe finaciare către jucătorii săi,
iar până acum încă nu a aruncat cu banii pe transferuri, Gigi
Becali a recunoscut că Steaua stă bine din punct financiar. Un
calcul simplu dovedește că echipa din Ghencea va beneficia până la
finele lunii ianuarie de o infuzie de nu mai puțin de 5,7 milioane
de euro!
Gigi Becali nu a pierdut prilejul de a se lăuda cu sumele de bani
pe care gruparea din Ghencea le va primi în zilele următoare, deși
mai toți patronii din fotbalul românesc se confruntă cu mari
probleme financiare. „Tată, să știți că nu o să stau eu în
cele două milioane de euro pe care o să le primesc inițial de pe
urma transferului lui Stancu de la Galatasaray. Pe lângă acești
bani, o să mai încasez două milioane de euro din participarea în
grupele Europa League. Mai mult, după ultimele informații pe care
le-am primit, voi încasa și restanța de 700.000 de euro pe care
Catania trebuie să mi-o restituie. Am primit semnale clare că îmi
voi vedea banii. Mie îmi convine asta, că văd acești bani, dar m-am
ales înapoi și cu Dică”
, a spus Becali.

Au intrat
banii din drepturile TV

Cu alte cuvinte, Steaua și-a asigurat bugetul pentru anul viitor
încă din această iarnă. „Nu vor fi cheltuiți toți banii
acum, suma cea mare va fi folosită vara viitoare de către Meme
Stoica în noul proiect al Stelei”
, a precizat o persoană
apropiată lui Becali.
Surse din anturajul echipei din Ghencea au dezvăluit pentru
ProSport că, pe lângă acești bani pe care Steaua i-a încasat sau îi
va încasa, zilele trecute în contul echipei din Ghencea a intrat și
un milion de euro din drepturile TV. „În total, Stelei îi
reveniseră două milioane de euro ca urmare a clasării pe locul 4 în
sezonul trecut. Acum a mai primit și ultima rată de un milion de
euro. Sunt sigur că banii din aceste drepturi sunt bineveniți
pentru absolut toată lumea, nu doar pentru Steaua”
, a
punctat un angajat at al LPF.

De
unde vin banii

2.000.000 de euro de pe
urma transferului lui Stancu
2.000.000 de euro ca
urmare a participării în grupele Europa League
1.000.000 de euro din
drepturile TV de la LPF
700.000 de euro, ultima
rată din transferul lui Dică la Catania

Publicat: 21 01. 2011, 00:59
Actualizat: 21 01. 2011, 01:02