Vin întăririle la Sepsi OSK! Nou-promovata a pus mâna pe un jucător trecut pe la Pandurii și Dinamo

Fotbalistul Constantin Grecu, în vârstă de 29 de ani, a semnat un contract cu formația Sepsi OSK Sf. Gheorghe, nou promovată în Liga 1, a anunțat, marți, gruparea convăsneană, pe pagina de Facebook.

Conducătorii clubului din Sf. Gheorghe nu precizează durata contractului semnat de fundașul stânga, sosit liber de contract de la Pandurii Târgu Jiu, formație retrogradată în liga secundă în ultima etapă a sezonului: „Prima achiziție a echipei noastre este Constantin Grecu. Ultima echipă la care a jucat fundașul experimentat de 29 de ani a fost Pandurii Tg. Jiu. Îi dorim mult succes la Sepsi OSK!”, se arată într-un mesaj postat de covăsneni pe pagina de Facebook a clubului.

Constantin Grecu a mai jucat, în cariera de profesionist, la echipele Rovinari, Râmnicu Vâlcea, Universitatea Cluj, Petrolul Ploieși, Pandurii și Dinamo București. Fundașul de banda are în palmares și o Cupă a României, câștigată în perioada petrecută la Petrolul, în sezonul 2012/2013.

Publicat: 13 06. 2017, 20:22
Actualizat: 15 06. 2017, 13:59