Vin studenții!

Dacian Varga și Tibi Bălan la Timișoara pentru două milioane de euro. Aceasta este oferta făcută ieri de Marian Iancu pentru cei doi jucători ai Sportului Studențesc. Bănățenii așteaptă azi optimiști un răspuns de la patronul bucureștenilor, Vasile Șiman. Cu cinci transferuri deja făcute, bănățenii deja au din nou o restructurare masivă de lot față de turul campionatului. Și asta nu e tot. Pe lângă Curtean, Amuneke, Maxim, Scutaru și Nibombe, pe Bega vor mai veni Tibi Bălan și Dacian Varga. Marian Iancu a explicat de ce crede că sunt necesari cei doi: “Era nevoie de ei. Varga este un fotbalist de picior stâng, îi va crea concurență lui Karamyan acolo. Bălan este un număr zece autentic”. De altfel, Tibi ălan este o mai veche cunoștință a timișorenilor. Mijlocașul a fost la Poli și în returul campionatului trecut, când mai degrabă însă a dezamăgit. Tot președintele echipei de primă ligă a găsit justificarea. “Tibi nu prea intra în planurile antrenorului Dusan uhrin. Dar el este un jucător extraordinar pe postul său. El are valoare, pe noi tot ce ne sperie în privința lui este situația sa medicală și accidentările pe care le-a avut. Dar dacă fizic este bine, atunci nu ne temem”, a mai spus Marian Iancu.
Oferta de două milioane de euro pe care Timișoara a înaintat-o pentru cei doi jucători ai Sportului încă nu a primit un răspuns din partea lui Vasile Șiman. “I-am dat oferta personal, scrisă e mâna mea, i-am făcut o propunere de criză, poate că nu este mulțumit, la cum îl știm toți pe Vasile. El a strâmbat din nas, dar și dacă ar fi mulțumit de ofertă, tot ar strâmba din nas”, a glumit Marian Iancu.

Publicat: 25 02. 2009, 09:02
Actualizat: 25 02. 2009, 09:06