Vin vremuri grele pentru echipele din Liga I!** Asta e cea mai proastă veste pe care o puteau primi patronii înainte de sărbătorile de iarnă

Vin vremuri grele pentru echipele din Liga I!** Asta e cea mai proastă veste pe care o puteau primi patronii înainte de sărbătorile de iarnă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viorel Duru, Directorul Direcției de Licențe din cadrul Federației Române de Fotbal, anunță vremuri grele pentru cluburi. Formațiile care vor dori să obțină licența sunt obligate să-și achite toate datoriile către stat. Comitetul Executiv al FRF scosese această regulă în luna iulie, dar „federalii” au revenit asupra ei.

„Regulamentul spune foarte clar că, pentru a obține licența, cluburile trebuie să achite toate restanțele financiare către jucători, antrenori, staff și taxele sociale și impozitiele aferente. Accentuez acest lucru, pentru că, în luna iunie, Comitetul Executiv luase decizia de a scoate plata către bugetul statului dintre condițiile de bază pentru obținerea licenței. În luna noiembrie, când s-a aprobat noul regulament de licențiere, s-a revenit asupra acestei hotărâri. Drept urmare, trebuie plătite toate datoriile către stat aferente plății salariilor angajaților, ca și până acum, din 2003, de când a început sistemul de licențiere la Liga I. Pe 31 mai se încheie procesul de licențiere, iar la începutul lunii iunie se face un Comitet Executiv, care ia act de hotararile Comisiilor de licențiere. Acum s-a dat prin jurisdicție Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne să judece în ultimă instanță și trebuie să dea hotărârea definitivă și irevocabilă până la finalul lunii mai, pentru ca, la începutul lunii iunie, Comitetul Executiv să aibă toate datele. Cluburile care nu îndeplinesc condițiile de Liga I sunt trimise în eșalonul secund, dacă respectă și criteriile de acolo. Din 2013-2014, și cluburile din Liga a II-a trebuie să achite taxele către stat, aferente plății salariilor, pentru a obține licența. În regulament se spune că clubul solicitant de licență nu trebuie să aiba restanțe la 31 decembrie 2011. Dacă le are, trebuie achitate până la 31 martie 2012. Dacă la acea dată mai sunt restanțe financiare neachitate către jucători, antrenori sau bugetul statului ori alte cluburi, nu va primi licența! Actele sunt trimise la TAS de clubul care contestă decizia luată în Comisiile de Licențiere. Se judecă până în jur de 29 aprilie în instanță de fond, iar Comisia de Apel până in mai. Cluburile se pot adresa la TAS până pe 15 mai. În 16 zile se ia o decizie definitivă și irevocabilă”, a declarat Viorel Duru pentru Sport Total FM.

Impozitele și taxele către bugetul de stat trebuie achitate până la data de 31 decembrie. Echipele care nu vor reuși să se încadreze în acest interval mai pot plăti până pe data de 31 mai 2012, dată la care se încheie procesul de licențiere.

Această regulă va deveni obligatorie și pentru echipele din Liga a II-a începând cu sezonul 2013-2014.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×