Vine Buș? Dinamo l-a împrumutat pe Balint la Corona: „Sper să dau goluri și să mă ceară înapoi”
Dinamo se mai desparte de un jucător, de această dată pentru șase luni. Valentin Balint, atacantul de 19 ani al clubului din Ștefan cel Mare, va merge sub formă de împrumut până în vară la Corona Brașov.
Deși Stoican a dat credit multor tineri în prima parte a campionatului, Balint pare încă prea „crud” pentru o formație cu pretenții din Liga 1, astfel că oficialii dinamoviști speră ca acesta să își demonstreze calitățile la Brașov. Fără îndoială, la Corona atacantul va beneficia de mult mai multe șanse să joace și să arate de ce este în stare. De altfel, cu aceste gânduri a și plecat vârful către orașul de sub Tâmpa, confirmând pentru www.prosport.ro informația.
„Chiar acum sunt în drum spre Brașov. M-am înțeles cu oficialii Coronei pentru un împrumut până în vară. Sper să dau cât mai multe goluri, pentru ca Dinamo să aibă motive să mă cheme înapoi.„, a declarat atacantul, pentru ProSport.
De notat că împrumutul lui Balint la Corona poate reprezenta un semnal al deblocării negocierilor pentru aducerea lui Sergiu Buș în Ștefan cel Mare. Dinamo le oferiseră brașovenilor, la schimb pentru Buș, pe unul dintre Pape Ndaw, Vali Balint și Raphael Stănescu, plus o sumă de bani, dar mutarea părea că stagnează din cauza salariului jucătorului. Acesta încasează, lunar, 6000 de euro la Corona, cu tot cu bonusuri, în timp ce „câinii” nu îi oferiseră decât o remunerație de 3000 de euro, pe lună.
5 meciuri a prins Valentin Balint în acest sezon pentru Dinamo, într-unul singur fiind titular