Vine coșmarul lui Dinamo!

Spaniolul a fost desemnat să conducă meciul cu
Panathinaikos, de joia viitoare

Dinamo va avea un oaspete mai puțin plăcut la prima partidă de pe
teren propriu din grupele Europa League, cea cu Panathinaikos, de
pe 30 septembrie. Un om de care se leagă într-un fel insuccesul din
sezonul trecut.

Ieri, UEFA a făcut publice numele arbitrilor care vor conduce jocul
cu grecii, iar „câinii au avut parte de o delegare șocantă”. Cei de
la Nyon l-au trimis la București pe Muniz Fernandez, arbitrul
spaniol care i-a dezavantajat pe roș-albi la „meciul-finală” din
retur, cu Unirea Urziceni. Atunci, dinamoviștii l-au acuzat foarte
dur pe iberic pentru două greșeli majore. Un gol anulat eronat
pentru fault în atac și un henț în careu nesancționat. Mai mult,
cei din „Ștefan cel Mare” au fost nevoiți să joace finalul partidei
în zece oameni, după ce Bruno Simao a fost eliminat.

La sfârșitul meciului a avut loc un adevărat scandal, Muniz fiind
acuzat pe față chiar că a făcut jocurile Unirii. În discuție a fost
adus și numele lui Gică Popescu, fostul internațional român fiind
incriminat de faptul că ar fi fost omul de legătură între
ialomițeni și „fluierașul” iberic. Atunci, partida a fost câștigată
la limită, scor 1-0, de către cei de la Urziceni, iar astfel Dinamo
a pierdut un campionat pe care l-a condus aproape în întregime.
Imediat după acel meci, șefii din „Ștefan cel Mare” au declarat la
unison: „Aici am pierdut campionatul!”.

„Arbitrul spaniol a făcut tot posibilul ca Unirea să câștige. Nu
vreau să spun mai multe”, Mircea Rednic, fost antrenor Dinamo, după
meciul cu Unirea

„Dacă el a fost delegat, asta este, nu avem ce să mai facem. Noi
sperăm într-un arbitraj corect. Nu vrem să recompenseze erorile
grave de la Urziceni, doar să fie corect. Atunci ne-a anulat un gol
și nu a văzut un henț în careu”, Vasile Turcu, vicepreședinte CA
Dinamo

„Nu pot să spun decât ca Dumnezeu să-i dea acestui arbitru o zi
mult mai bună decât la meciul cu Urziceni. Și să îl ferească de
finalul acelui meci”,Cornel Dinu, administrator delegat
Dinamo

Publicat: 24 09. 2009, 09:05
Actualizat: 24 09. 2009, 09:07