„Vine Moșul și la voi!”
Dinamo a încheiat prima parte a sezonului printr-o întâlnire
între jucători și acționari. În vestiarul stadionului din „Ștefan
cel Mare”, Cristi Borcea și Victor Becali au discutat cu
fotbaliștii preț de un ceas, timp suficient pentru lămurirea mai
multor probleme importante din viața echipei.
Și pentru că la roș-albi criza economică este omniprezentă,
primul subiect a fost acela al restanțelor financiare. Iar Cristi
Borcea a reușit un nou compromis cu Niculescu și compania,
stabilind să le plătească restanțele contractuale pentru o lună,
banii urmând să fie livrați lunea viitoare. „O să vină Moșul și la
voi, stați liniștiți!”, i-a asigurat Victor Becali.
„Nu mai schimbăm
antrenorul”
Apoi, s-a trecut la conversațiile privind echipa. „Cornel Țălnar
va rămâne antrenorul lui Dinamo până la vară”, a decretat Cristi
Borcea în fața fotbaliștilor. Motivul deciziei președintelui
executiv este simplu: jucătorii nu mai trebuie să fie afectați de
schimbările de antrenori, după ce roș-albii au efectuat deja două
modificări în acest sezon.
Asigurări de vacanță pentru
dinamoviști
Pentru final au fost lăsate discuțiile de sezon. Astfel,
fotbaliștii străini au fost înștiințați că le vor fi suportate de
către club costurile biletelor de avion spre țările natale. Și nu
în ultimul rând, „câinilor” li s-au făcut asigurări medicale
valabile pentru pauza competițională, încercându-se astfel să se
acopere eventualele cheltuieli cauzate de accidentările jucătorilor
din această perioadă.
Aceasta ar veni ca o „compensație” din partea șefilor pentru
nemulțumirile elevilor lui Èšălnar după ce aceștia au fost nevoiți
să plătească din propriile buzunare mingile trimise peste gard la
Săftica sau tricourile de joc dăruite suporterilor.