Vineri: cel puțin 5 steliști, la „șpriț” acasă la Reghecampf. Duminică: 3 steliști încalcă toate regulile tactice la autogolul cu Oțelul, iar doi aleargă mai puțin decât arbitrul. Dovada că Gâlcă pleacă: deplasarea lui Mache în Austria

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Accelerează Florin Cernat, Cernat în fața porții, este autogol”. Este comentariul care a însoțit faza golului de 1-0 marcat de Latovlevici pentru Oțelul, duminică seară, în meciul care l-a adus pe Costel Gâlcă la un pas de demitere. Fraza și faza, animată mai sus pentru ProSport de Costin Grigoraș, merită puțin mai multă atenție decât cea acordată în ultimele 48 de ore.

Pornim de la un fapt. Latovlevici nu mai jucase titular de 6 luni. „A pus piciorul și l-a lovit. La el e clar că n-a mai jucat de mult. Nu e ușor”, explică Gabi Balint, analistul Digi Sport, faza golului. Urmează acum o serie de date și fapte pe care ProSport se rezumă să le enumere. Ele sunt desprinse din imaginile DigiSport pe care le puteți urmări aici.

1. Faza s-a petrecut în minutul 19. Nu era încă jumătatea primei reprize.

2. Latovlevici are 28 de ani, Adrian Popa 26 de ani, iar Cernat are 35 de ani.

3. Latovlevici și Adrian Popa sunt doi dintre jucătorii din lotul Stelei cu cele mai bune rezultate la testele de viteză de la antrenamente. Nici unul nu a reușit să-l ajungă pe Cernat, un fotbalist cu 7, respectiv, 9 ani mai în vârstă.

4. Adi Popa, plecat în urmărirea lui Cernat cu un handicap de câțiva centimetri, privește de trei ori în centru (privirea sa este indicată de săgeata roșie), unde veneau Helder și Hamroun. Cu toate acestea, aleargă neconvingător după Cernat. Ajunge în careu mult după acesta și se oprește înainte ca mingea să intre în poartă.

5. Deși la începutul fazei privește în centru unde se afla Hamroun, iar Helder pleacă pe același spațiu liber din centru, Filip aleargă și el după Cernat, spre zona în care se mai aflau deja Latovlevici și Adrian Popa.

6. La această fază, arbitrul Robert Dumitru a alergat spre poarta Stelei mai repede decât Adi Popa și Filip. El nu apare inițial în cadru, însă la ultima fază este la câțiva metri în spatele celor doi.

Priviți imaginile de mai jos. La începutul fazei, în imaginea 1, Latovlevici, Popa și Filip privesc în același timp spre centru, însă aleargă toți în altă direcție. Singurul care încearcă să se apropie de purtătorul balonului este Latovlevici, însă la un moment dat adoptă și el o traiectorie paralelă cu Cernat. În a doua imagine, surprinsă câteva secunde mai târziu, Latovlevici și Popa întorc din nou capetele simultan spre zona în care sunt deja vizibile două tricouri roșii, însă în a treia imagine se observă că nici unul nu a luat măsuri pentru a bloca jucătorii Oțelului din acea zonă descoperită. În momentul centrării, Helder și Hamroun așteptau o pasă pentru a rămâne singuri cu poarta goală, în timp ce Popa și Filip stăteau inutili pe linia careului de 16 metri (imaginea 4).

Privită din alt unghi (foto jos), faza golului este la fel de bizară. Trei fotbaliști de la Steaua fug cu viteze diferite în șir indian după Cernat, în timp ce în dreapta lor vin doi adversari. Ce spune teoria în astfel de cazuri? Explică fostul fundaș stânga al naționalei României din 1994, Tibor Selymeș: „Când fundașul lateral este departe de purtătorul balonului, el trebuie să se asigure că spatele său este asigurat și apoi trebuie să încerce să ajungă la adversar”. Niciunul dintre cei trei nu se duce se asigure spatele, adică zona centrală, iar Latovlevici aleargă în paralel cu Cernat.

Marcel Răducanu: „Nu ai voie să chemi jucătorii la tine acasă”

Balint vorbește despre responsabilitatea lui Gâlcă în seria de eșecuri din ultima vreme: „Are și Costel partea lui de vină. Nu știu cum a lucrat în vestiar, dar Reghecampf știa cum să-și apropie jucătorii. Îi mai lua la un grătar, îi lua pe mai multe părți. Jucătorii par a fi cam departe de Gâlcă. Sau cel puțin o parte dintre ei”.

18 jucători din lotul Stelei au fost transferați sau se află în relații excelente cu soții Reghecampf: Râpă, Papp, Varela, Tamaș, Bourceanu, Guilherme, Filip, Prepeliță, Breeveld, Adi Popa, Nicolae Stanciu, Țucudean, Niță, Enceanu, Rusescu, Chipciu, Latovlevici și Tănase

În imaginile de mai sus, apar cinci steliști. Arlauskis a venit în această iarnă, la fel și Tamaș, jucător adus de soția lui Laurențiu Reghecampf. Adrian Popa a lucrat cu Reghecampf la Chiajna, de unde a venit odată cu antrenorul, iar Lucian Filip a colaborat cu Reghecampf la Snagov și Chiajna, urmând apoi traseul lui Popa. Ultimul din imagine este Iasmin Latovlevici. Aflat în ultimul an de contract, el a fost retrogradat în acest sezon la statutul de rezervă din cauza refuzului de a-și prelungi înțelegerea. Decizia a fost luată de finanțatorul George Becali. Latovlevici colaborează cu impresarul Florin Iacob, însă din cauza unor probleme personale ale acestuia, în ultimele 4 luni jucătorul s-a apropiat de soții Reghecampf.

Vineri la prânz, cu două zile înainte de meci, Iasmin Latovlevici se afla la vila soților Reghecampf de la Snagov. Nu a fost singurul jucător al Stelei prezent în acea zi la ceea ce vecinii au descris a fi un „șpriț”. Alți fotbaliști recunoscuți au fost Bourceanu, Rusescu și Chipciu, însă pe pontonul din spatele casei mai erau fotbaliști care nu au fost identificați.

„Sigur că dacă se află lucrurile astea, dau rău față de ceilalți jucători și de antrenor, dar acum relațiile între antrenori și jucători există dintotdeauna. Înțeleg că de Bourceanu îl leagă un grad de rudenie. Nici nu te poți izola, iar fotbaliștii fac orice în timpul liber. Nu o văd ca un semn de indisciplină”, e de părere Gabi Balint, câștigător de Cupa Campionilor cu Steaua în 1986. Din Germania, o altă legendă a Stelei, Marcel Răducanu, are o altă opinie despre legăturile dintre jucătorii lui Gâlcă și fostul lor antrenor: „Așa ceva nu se întâmplă aici. Nu ai voie ca antrenor să faci așa ceva. E vorba până la urmă de un coleg de breaslă. Nu ai voie să încerci să-i retezi picioarele de la scaun, să-l dea afară. Aici, când sunt probleme la un club cu un antrenor, mai vezi un alt antrenor la stadion, se mai uită la meciuri, dar nu chemi jucătorii la tine. Asta nu am auzit în Germania. E păcat”.

Fiecare trebuie să se gândească. Sunt profesioniști, trebuie să dea înapoi pentru ce au primit. Îi vezi pe unii că intră pe teren doar ca să intre. Nu dau totul, deși eu sunt sigur că pot mai mult
Gabi Balint

Peste 48 de ore după vizita de la Snagov, Latovlevici a fost titular, însă vestea nu i-a luat prin surprindere decât pe puținii fani ai Stelei din tribune. Ei se așteptau să-l vadă pe postul de fundaș stânga pe Guilherme sau pe Toșca. Vineri, Latovlevici știa că va juca. Potrivit unor apropiați, fotbalistul fusese anunțat încă de la începutul săptămânii trecute că urmează să fie titular. Cel care îl informase fusese finanțatorul George Becali.

Două reguli clare, încălcate de Latovlevici

Duminică seară, contra Oțelului, Latovlevici a fost înlocuit la pauză cu Iancu. În acel moment, Steaua era condusă deja cu 2-0, iar Latovlevici își înscrisese un autogol. Captura de mai jos îl arată pe fundașul stânga în momentul în care lovește mingea. Ce spune teoria? Selymeș: „Când mingea vine din lateral, fundașul încearcă să o acopere și se așază cu fața spre ea. Dacă mingea e centrată tare, pe jos, fundașul trebuie să o trimită în direcția din care a venit, în aut sau în corner”.  Aflat în repliere, Latovlevici nu respectă niciuna dintre cele două reguli. Încetinește ritmul la intrarea în careu, nu ajunge să stea niciun moment cu fața spre minge și o lovește apoi cu o mișcare folosită mai degrabă de atacanți: piciorul întins spre înainte. Devierea rezultată a trimis balonul în plasă. Latovlevici e stângaci de meserie, însă a reușit să mai înscrie cu piciorul drept, inclusiv un gol de colecție la vinclu într-o partidă cu Concordia Chiajna.

Mai sunt 7 meciuri, acum trebuie să se mobilizeze echipa. Antrenorul trebuie să-i motiveze, dar pe Gâlcă cine îl mai motivează? Trebuie liniște acum
Marcel Răducanu

Învinsă de Oțelul, Steaua a câștigat un singur punct din cele 9 pentru care a jucat în această lună și mai are un singur punct avans față de ASA Târgu Mureș, echipă antrenată de Liviu Ciobotariu, fostul dinamovist aflat în relații excelente cu familia Reghecampf. În aprilie 2015, echipa lui Gâlcă are un procentaj al punctelor câștigate de numai 11 la sută. În martie, Steaua obținuse 66 la sută dintre puncte, iar în februarie zero la sută! Toate aceste cifre slabe sunt înregistrate după 16 februarie 2015, momentul în care Laurențiu Reghecampf s-a întors în România, demis de la Al Hilal, iar media a început să scrie despre iminenta sa întoarcere la Steaua.

Procentajul punctelor Stelei lună de lună în acest sezon de Liga 1:

  • 100% – iulie 2014
  • 80% – august 2014
  • 77% – septembrie 2014
  • 75% – octombrie 2014
  • 100% – noiembrie 2014
  • 0% – februarie 2015
  • 66% – martie 2015
  • 11% – aprilie 2015

 

„Campionatul e la mâna lui ASA, dacă bat în cele șapte meciuri rămâne, sunt campioni”, spune Gabi Balint. Marcel Răducanu este puțin mai optimist: „Trebuie să aibă grijă, mai au doar un punct, nu!? Tot Steaua cred că va câștiga campionatului, dar îl înțeleg și pe antrenor. I-au plecat cei mai buni jucători. Să-ți plece trei dintr-o dată, jucători cheie, e greu”.

Ianuli a plecat să stabilească turneele din Austria, Gâlcă nu a fost întrebat

Cu cine va câștiga Steaua titlul? Cu Gâlcă sau cu Reghecampf? Reporterul ProSport, Florian Marian, a scris un excelent articol despre jocurile de culise din acest moment de la Steaua, pe care îl puteți citi aici. Un alt eveniment, petrecut zilele trecute, demonstrează faptul că Gâlcă nu va rămâne la Steaua. Contactat de ProSport, joi 16 aprilie, team-managerul Marius Ianuli a spus că se află în Austria. „Am venit să văd hotelurile pentru cantonamentele de la vară”. Antrenorul Costel Gâlcă nu a fost întrebat despre aceste cantonamente și nici nu știa despre deplasarea lui Ianuli. Vara trecută, el a mers cu echipa în Spania și Italia. Austria era varianta preferată de Laurențiu Reghecampf. Întrebat cine intermediază turneele, team-managerul a confirmat că Steaua lucrează cu Cristi Voicu, finul soților Reghecampf. „Asta nu e posibil, să nu știe antrenorul unde se merge în cantonament. Vedeți!? De asta nu avem rezultatele, de ce nu e liniște în fotbalul nostru. Sunt multe lucruri care nu sunt normale acolo. Mă doare”, spune Marcel Răducanu.

Înseamnă că nu se mai dorește continuare cu Gâlcă. Din păcate, el nu poate să domine vestiarul. Mie îmi pare rău, e antrenor tânăr, de viitor, însă n-a putut să gestioneze ca lumea situația
Gabi Balint
 

 

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×