Directorul Departamentului de Licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru a declarat, sâmbătă, că este posibil ca din sezonul viitor să se aplice alte măsuri în afara excluderii din Liga I, dacă un club nu îndeplinește criteriul financiar. „Problema este dacă vom continua cu actualul sistem de penalizare. Eu am avut o inițiativă și în urmă cu patru-cinci ani de a înlocui retrogradarea cu depunctarea, dar s-a opus domul Dragomir. Voi reitera această posibilă soluție de a înlocui retrogradarea cu depunctarea și penalizarea financiară”, a declarat Viorel Duru
Președinții cluburilor din Liga I au încercat să suspende licențierea pentru sezonul viitor, dar UEFA nu a fost de acord. Forul european a trimis o scrisoare prin care a recomandat Federației Române de Fotbal să aplice alte metode de pedepsire a echipelor care nu primesc licența. „Pentru a nu risca prejudicierea fotbalului din România din cauza excluderii a numeroase cluburi ce nu îndeplinesc cerințele de ordin financiar, este recomandat ca, în loc ca procesul de licențiere să fie suspendat, alte sancțiuni (în afara excluderii) să fie impuse acestora pentru a putea participa la Campionatul național al primei divizii”, se precizează în scrisoare forul de la Nyon.
Sistemul de depunctare a echipelor care nu primesc licența se aplică deja în mai multe campionate din Europa. De exemplu, în Austria, Admira Wacker nu îndeplinit criteriul financiar și a fost depunctată cu cinci puncte de Federația Austriacă de Fotbal. Dacă sistemul cu depunctarea echipelor care nu iau licența s-ar aplica și în Liga I din acest an, FC Vaslui ar evolua și în sezonul viitor în prima ligă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER